Nicu și poporul învingător

Pentru grecii antici, Nike era zeița victoriei.

Din numele ei a derivat Nikolaus, care se poate traduce prin “victoria poporului”.

De-a lungul istoriei, între români și greci s-a creat o legătură aparte — dacă nu mă credeți, faceți o plimbare prin Acropola ateniană și rugați-l pe Akis să vă fie ghid și să vă împărtășească din poveștile lui —, deci nu se putea nume mai potrivit pentru Întâiul Fiu al Patriei și conducător mult-iubit al Republicii Socialiste România decât Nicolae:

…un singur mare erou,

Lucind pentru noi ca o văpaie,

Tovarășul Ceaușescu Nicolae.

(versuri din Epoca de Aur)

Despre perioada aceea am găsit următorul comentariu într-o carte:

Parafrazând definiția șampaniei: “O băutură populară, băută de clasa muncitoare prin reprezentanții ei” — putem spune că dreptul la libera circulație ne-a fost îndeajuns respectat prin reprezentantul nostru suprem, Nicolae Ceaușescu, omul care a călătorit foarte mult ca să nu mai fim nevoiți să o facem noi.

(Ioan T. Morar, Fake News în Epoca de Aur)

Umorul a fost, de multe ori, singurul refugiu din calea inepțiilor tragice ale comunismului.

Însă umorul negru de-abia acum începe:

Înlocuindu-l pe Nicu-cel-de-tristă-amintire de mai sus cu Nicu-cel-care-nu-cuvântă al zilelor noastre, gluma rămâne la fel de înțepătoare — deoarece Klaus e diminutivul pe filieră germanică de la același Nikolaus.

Încă o victorie, așadar, pentru poporul mereu învingător.