Mai nimănui nu-i place un învingător îngâmfat. Dar nu prea ai ce să-i faci: a câștigat nu doar întrecerea, ci și dreptul de a se bucura de succesul său; cum alege să o facă ține de cei șapte ani de-acasă.
Dar și mai greu de “înghițit” e cineva care nu știe să piardă, care — odată epuizate toate căile de a întoarce scorul în favoarea sa — arată lumea cu degetul, reproșându-i că-i stă împotrivă.
Să câștigi nu-i treabă ușoară. Trebuie să fii puternic. Dar parcă e nevoie de și mai multă putere să-ți accepți înfrângerea.
Jordan Chiles s-a clasat a cincea la proba la sol a competiției de gimnastică din cadrul Olimpiadei pariziene. A primit totuși medalia de bronz, în urma unei contestații. Apoi s-a demonstrat că demersul nu a respectat toate condițiile de validitate, decizia a fost întoarsă și medalia a revenit celei care o câștigase de drept, pe covorul de gimnastică și nu la masa verde.
Acestea sunt fapte. These are facts, cum spune americanul, compatriotul lui Jordan Chiles. Cu un deznodământ neplăcut, poate, dar înfrângerea e parte din joc — iar acceptarea ei, din spiritul olimpismului.
Însă Jordan Chiles a decis că nu e despre sport, ci despre rasă. Cu alte cuvinte, medalia i-ar fi fost oricum interzisă unei negrese.
(sursa foto: CNN)
Ca și cum cineva ar fi spus: dăm aurul și argintul pe merit, nu ne interesează că brazilianca și cealaltă americancă sunt (tot) negrese — dar la bronz, gata!, ne liniștim un pic și ne uităm mai întâi la culoarea pielii!
Ca și cum, dacă lucrurile stăteau invers și Chiles ar fi rămas pe locul trei, cineva ar fi fost îndreptățit să o desconsidere pe sportivă pe motiv că a primit bronzul din milă, pentru că, deh, e negresă, celelalte medaliate la fel și n-ar fi avut rost să strice simetria podiumului…
Dacă acum se consideră anulată ca om, oare cum s-ar fi simțit Jordan Chiles în situația ipotetică de mai sus — pigmentul fiind “argumentul forte” în ambele cazuri?
The biggest thing that was taken from me was the recognition of who I was.
Not just my sport, but the person I am.(Jordan Chiles, sursa: CNN)
Sau, de fapt, culoarea pielii este o “carte” ce poate fi jucată după bunul plac al celui în cauză — fiind mereu câștigătoare atât timp cât nu este într-o mână albă?…
Pentru mine, America rămâne o țară profund rasistă. Sigur, nu la fel de dezechilibrată ca în perioada de apogeu a sclavagismului — dar suficient ca încercările de redresare după lunga perioadă de discriminare a negrilor să se transforme în victimizarea cu orice preț a acestora și culpabilizarea no matter what a albilor. Ceea ce nu este decât un alt comportament deviant, de natură să adâncească și mai mult rifturile dintre cele două rase, într-o lume care oricum s-a trezit (de la englezescul woke, dacă înțelegeți unde bat) într-o criză de identitate.