Marcel față cu Petru, Luca și Matei

Alerg. Încă alerg.

Nu mai reușesc să ies “pe traseu” zilnic, dar mă străduiesc să-mi fac kilometrii (șase) măcar o dată la două zile — atunci când nu sunt uberist pentru cei mici.

Alerg seara, pe la ora când covrigăriile din oraș au cele 30 de minute de happy hour. E ceva în neregulă cu alăturarea asta de cuvinte și cred c-ar trebui să existe și un Disclaimer: pun intended! afișat pe undeva — dar, strecurându-mă printre cozile care se strâng în fața ochiurilor de geam, mă gândesc că e prea mare bătaia de cap cu engleza.

Când se lasă întunericul, apostolii copturilor de aluat — Petru, Luca și Matei — strâng în jurul lor oameni pentru care cei câțiva lei economisiți pe înserat înseamnă încă o zi cu pâine pe masă; cine știe, poate crenvurstul ăla învelit în aluat e chiar masa pe o zi întreagă; poate un foietaj cu niscaiva urme de brânză dulce sau ciocolată e singurul desert pe care îl va primi un copil… Cert este că, uneori, nici cozile de dimineață de pe la tonetele de cafea nu bat cozile de la apusul soarelui pentru covrigi.

România unei bune părți a românilor este România lui Petru, Luca și Matei. România covrigului la jumătate de preț, a monedelor de 50 de bani și a hârtiilor de un leu.

În această Românie, în care aproape jumătate (40%) dintre cetățenii ei nu dețin un card bancar — iar pentru majoritatea celor care îl au cam la atât se limitează cultura lor financiară —, guvernul Ciolacu introduce de la 1 noiembrie măsuri fiscale care limitează plățile cash în scopul reducerii evaziunii fiscale.

Nu e un pic ridicol cât de preocupați sunt unii de mărunțișuri, când România este fruntașa Europei la sumele neîncasate din TVA — subiectul fiind tratat cu o lejeritate vecină cu ignoranța și nesimțirea?

Pare că în România nu mai au loc oamenii care stau în fața vitrinelor lui Petru, Luca și Matei. Cei care mai contează sunt doar cei din spatele lui Marcel, cel cu față de valutist.