Lumea muritorilor de rând şi universurile mai mult sau mai puţin paralele

Zilele acestea se vorbeşte foarte mult despre materialul despre (in)justiţia română publicat de Recorder. Se vorbeşte raţional, partizan şi mai ales emoţional. Şi încă nu se vorbeşte destul, zic eu, pentru că ecourile sunt încă prea mici.

Fără să caut o polemică despre care sunt cei buni şi ăia răi în povestea asta (pentru unii e evident, pentru alţii lucrurile sunt mai nuanţate, dacă nu radical diferite), reţin doar că tot citesc în diverse locuri despre universurile mai mult sau mai puţin paralele – dar în mod cert diferite – din care este formată România.

Şi fără Recorder e foarte simplu de observat cum chestiuni spinoase – precum pensiile aberante, angajaţii care iau în acelaşi timp şi salariu şi pensie de la statul român, structura labirintică de agenţii, regii şi direcţii care doar căpuşează bugetul public ori marii datornici din economie – sunt evitate la nesfârşit, în timp ce măsuri precum noi creşteri de taxe şi impozite (pe clădiri, terenuri, autovehicule, colete non-UE, venituri din crypto, Booking şi Airbnb) sunt foarte uşor de adoptat.

Este aproape palpabilă maniera complet dezechilibrată în care se implementează redresarea şi eficientizarea resurselor publice, pe spatele cetăţeanului de pe stradă – şi pe principiul că soluţia ca să ţii apa într-un vas găurit nu este să peticeşti găurile, ci să torni şi mai multă apă.

Astfel, nici nu e de mirare că o nouă majorare de TVA este considerată deja “probabilă” pentru 2026. Creşterea TVA, ca un fel de iepure scos din jobenul magic, pare a fi singura idee pe care unii o au despre administrarea ţării.

Ca ridicolul să fie şi mai absurd, iar absurdul şi mai evident, România rămâne campioană la neîncasarea taxelor în UE. În condiţiile în care cetăţeanul de rând nu poate fenta TVA-ul, este limpede că problema apare în zone din economie pe care ANAF-ul le evită cu obstinaţie. Deci statul are cheia rezolvării propriei sale probleme.

Dar, când te ridici un pic deasupra străzii, lucrurile capătă sens:

Lumea muritorilor de rând este guvernată de legi închipuite într-un alt univers; unul în care milioanele şi zecile de milioane de euro sunt subiecte de discuţie banale şi uşoare precum nemunca.

Dreptatea muritorilor de rând se împarte după măsurile unui alt univers; unul în care rolul justiţiei e de a-i scoate basma curată pe grangurii cei mai murdari, într-o existenţă pervertită, precum pompierii distopici ai lui Bradbury, meniţi să aprindă focuri, în loc să le stingă.

Sufletul muritorilor de rând se mântuieşte după canoanele unui alt univers; unul în care Biserica a devenit o corporaţie cu marje de profit la care nicio bursă din lumea asta nici măcar nu visează.

Singura menire a muritorilor de rând este să se supună – în lumea lor – legilor, măsurilor şi canoanelor din aceste universuri care, altfel, nu le sunt permise. Din frustrările născute de aceste interdicţii se hrănesc, tot mai vorace în ultimii ani, populismul, extremismul şi toate marotele trecutului românesc, de la nostalgii comuniste la turbări legionare, notează ALP. Iar putreziciunea este atât de mare, încât, pe undeva, aproape că nici nu mai contează dacă hoţii strigă Hoţii! în materialul Recorder, ori ancheta aceasta e chiar o luptă sfântă pentru dreptate.