La răsărit de Eden
Nu, nu este despre carte… dar a existat cândva o cartă…
Ca urmare a rolului decisiv pe care l-au jucat în cel de-al doilea război mondial, Statele Unite şi Rusia şi-au câştigat statutul de puteri globale – exercitat la Yalta, când lumea s-a împărţit în sfere de influenţă.
Un foarte bun exemplu despre cum a înţeles fiecare să-şi administreze sfera de influenţă este Berlinul cel împărţit între Vest şi Est:
În partea de vest, cartierul Hansaviertel (o zonă cu 343 de clădiri, dintre care 300 distruse complet în bombardamente şi restul grav avariate) a devenit simbolul renaşterii Berlinului în lumea nouă, de după război. În 1952, 53 de arhitecţi din 13 ţări au fost chemaţi să depună proiecte pentru reconstrucţia zonei – care au devenit apoi obiectul expoziţiei Interbau din 1957.
Ceva mai înainte, în zona de est începuse un alt proiect de proporţii: Stalinallee. Regimul comunist hotărâse transformarea unei străzi centrale, Groβe Frankfurter Straβe, într-un bulevard model, etalon al monumentalului stil arhitectural sovietic, viitoare scenă pentru parade militare şi manifestaţii ale oamenilor muncii (viziune foarte asemănătoare cu planurile megalomanice ale lui Hitler de mai înainte cu câţiva ani). În 1949, construcţia a fost închinată lui Stalin de ziua lui, primind numele marelui conducător.
Ulterior, Zidul Berlinului (ridicat în 1961) a fost încununarea monstruoasă a divergenţelor dintre lumea vestică şi blocul estic. Demolarea lui în 1989 a prefigurat destrămarea URSS şi decăderea Rusiei din statutul de putere globală.
Într-un articol din Financial Times de ieri, editorialistul Martin Wolf notează că America tocmai a decis şi ea să abandoneze rolul de putere globală – înţeles ca stâlp şi lumină călăuzitoare a civilizaţiei globale, Edenul, aşa cum a fost percepută în timpul celui de-al doilea război mondial (şi după, aş adăuga eu, gândindu-mă la câţi nefericiţi au încercat să treacă dincolo de Cortina de Fier, în Vest, ori la generaţiile de români care au trăit cu speranţa că "vor veni americanii"):
These past two weeks have made two things clear.
The first is that the US has decided to abandon the role in the world it assumed during the second world war. With Trump back in the White House, it has decided instead to become just another great power, indifferent to anything but its short-term interests, especially its material interests. This leaves the causes it upheld in limbo, including the rights of small countries and democracy itself. For him, owning a valuable asset in another country might be the only reason to protect it.
Statele Unite sunt acum inamicul Vestului – aşa se numeşte articolul, iar Wolf argumentează că, sub conducerea autocratică a lui Trump, America se îndepărtează periculos, pentru lume şi pentru ea însăşi, de la valorile pe care le-a promovat şi apărat zeci de ani. Autorul face o subtilă antiteză între Donald Trump şi Franklin Delano Roosevelt, prin chiar cuvintele celui din urmă:
Freedom and independence are today in jeopardy the world over. If the forces of conquest are not successfully resisted and defeated there will be no freedom, no independence and no opportunity for freedom for any nation.
(Roosevelt, la prima aniversare a Cartei Atlanticului, semnată în 1941 cu Sir Winston Churchill)
Se poate dezbate o grămadă pe tema binelui şi a răului, concepte pe care legea junglei le face absolut inutile, dar eu vreau să reţin aici concluzia din finalul articolului:
Europe will either rise to the occasion or disintegrate. Europeans will need to create far stronger co-operation embedded in a robust framework of liberal and democratic norms. If they do not, they will be picked to pieces by the world’s great powers.
America lui Trump tocmai i-a oferit Rusiei lui Putin validarea pe care un bully o caută cu violentă încăpăţânare. Indiferent dacă este numai o tactică de intimidare (pentru ca, de exemplu, Ucraina să-şi cedeze pe nimic resursele naturale) sau o viziune neo-izolaţionistă pe bune a Americii, Europa este afectată într-unul dintre cele mai proaste momente ale ei de după căderea Cortinei de Fier. Cu focare naţionaliste izbucnind peste tot (ultima “ispravă” fiind performanţa extremei drepte germane (AfD) de a redeveni relevantă în Bundestag la 80 de ani după înfrângerea nenorocirii naziste), forţând cusăturile deja slăbite ale continentului, Europa nu mai apare ca un bloc (com)unitar – atât cât a reuşit să fie vreodată –, ci mai mult ca un conglomerat care se fărâmiţează sub presiunea constantă a bocancului unui agresor determinat şi viclean.
Strategia curenta a US in legatura cu Europa, Ucraina si restul lumii pare relativ clara, chiar daca aparent defavorabila Europei. Ce ma ingrijoreaza cu adevarat e ca din Europa nu vad nimic in afara de dat cu fundul de pamant strigand ca “nu e corect” si aratat FAQ atat la vest cat si la est. Lozincile si virtue signalling nu valoreaza nimic, mai ales cand vine realitatea peste tine.
Daca Trump sau prietenii lui ar citi articolul ar putea obiecta ca de fapt Europa s-a indepartat de Vest (sau valorile vestului) si nu invers. Mai precis s-au indepartat cei care conduc Europa intr-o directie dubioasa: retorica belicoasa din conflictul din Ucraina care se tot cazneste sa se stinga, dupa ce s-a caznit vreo opt ani sa nu inceapa. Apoi, si mai grav, politica sosetei bagate in gura publicului larg. Tot mai multe tari europene au legi prin care isi descurajeaza cetatenii sa mai aiba opinii critice la adresa puterii si deciziilor lor. Imigratia fortata, falimentul politicilor verzi, tot cancerul adus de neomarxismul care a metastazat in parlamentul din Bruxelles.
Nu mai dau exemple, ca le stim cu totii, gen nemti cautati de procuratura ca au numit o politiciana progresista oarecare ca ar fi grasa. Bunicute arestate in UK ca au doxxat un pedofil african.
Nationalismul in sine nu este un lucru rau, nu a fost niciodata. Nu e nimic in neregula sa te preocupe binele natiei si neamului tau. Poate ca sovinismul sau xenofobia sunt lucruri rele, dar nationalismul NU este sovinism. Poate ca unii din politicienii care duc astazi Europa la pierzanie vor sa ne faca sa le confundam intre ele, nationalismul insa e una si sovinismul e alta.
My twocents.