În urma lui Boris
5 oameni au murit luați de apele care au năvălit zilele acestea peste sudul Moldovei. Tot atâția în 2020, când luna iulie (decretată atunci “cea mai ploioasă din ultimii 60 de ani”) a adus viituri în Maramureș și Bistrița-Năsăud. S-au pierdut vieți și în 2014, la Novaci. Și mai multe la jumătatea anilor ‘90, când bunicii mei au umplut o Dacie 1300 cu pături, conserve și provizii de primă necesitate pentru copii mici, au coborât înspre Focşani – şi erau să cadă chiar ei victimele unei alunecări de teren, după ce dealurile roase de ape au luat-o la vale cu tot cu şosele… De fapt, România a căzut în mod constant pradă urgiei apelor în ultimii 50 de ani. Anii ’70 au rămas de pomină nu doar prin cutremurul din 1977, cât şi din cauza inundaţiilor catastrofale din 1970 şi 1975.
Prin urmare, voi trece puţin în tabăra avocatului diavolului, acolo unde prea mulţi morţi devin doar o simplă statistică (după cum, zice-se, ar fi cugetat Stalin), şi voi spune că nu Boris-ciclonul este adevărata tragedie – ci faptul că, în acelaşi timp cu cei 15.000 de oameni afectaţi de inundaţiile din judeţele Galaţi şi Vaslui, 556 de localităţi din România au acces restricţionat la resurse de apă. Cu alte cuvinte, în acelaşi areal geografic al României, unii mor de prea multă apă, alţii de lipsa ei. Aici este şpârla, cred eu.
Unele situaţii de acest fel pot fi prevenite. Prin amenajări hidrotehnice, prin acţiuni coerente de prevenire a defrişărilor în masă şi eforturi constante de reîmpădurire. Alte evenimente de proporţii nu pot fi prevenite (cu natura şi cu Dumnezeu nu te pui, ar spune românul), dar potenţialul lor catastrofic poate fi diminuat prin planuri de intervenţie eficiente şi planuri de dezvoltare a aşezărilor umane adaptate contextului geografic.
Unele situaţii de acest fel pot fi prevenite. Prin amenajări hidrotehnice, prin acţiuni coerente de prevenire a defrişărilor în masă şi eforturi constante de reîmpădurire. Alte evenimente de proporţii nu pot fi prevenite (cu natura şi cu Dumnezeu nu te pui, ar spune românul), dar potenţialul lor catastrofic poate fi diminuat prin planuri de intervenţie eficiente şi planuri de dezvoltare a aşezărilor umane adaptate contextului geografic.
Însă, din cele 2013 baraje existente la nivel naţional, scrie Euronews România, preluând un raport al Curţii de Conturi, 809 funcționează fără autorizație de funcționare în condiții de siguranță, iar 221 au autorizaţia expirată. Pentru digurile împotriva inundaţiilor nici nu se pune problema de autorizaţii de funcţionare – pentru că nu există experţii capabili să evalueze aceste construcţii.
Într-un exemplu grăitor, barajul Buftea, una dintre construcțiile care apără Capitala de inundații, funcționează de 90 de ani şi nu a fost niciodată reabilitat complet. A trecut peste cutremurele din 1940, 1977, 1986 și 1990, dar nu a beneficiat niciodată de o reabilitare complexă, ci doar de reparații punctuale, așa că începe să își arate vârsta.
Pe de altă parte, Marcel Ciolacu – apărut printre noroaiele Galaţiului atât în calitate de premier (implicat, desigur), cât şi de zâmbitor aspirant la Preşedinţia ţării, care nu poate rata oportunitatea de campanie electorală care i-a ieşit în cale – spune că niciodată nu i-au fost aduse în atenţie vulnerabilităţile zonei devastate acum de ape. Pentru că nu există experţii care să ridice asemenea probleme. Pentru că nu există administratorii care să caute (ori să formeze), să angajeze şi să pună la lucru asemenea experţi.
Totuşi, fără profesionişti avizaţi şi cu o administraţie locală ineptă, la televizor a apărut un nene cu oarecare funcţie să-şi exprime speranţa ca runda aceasta de inundaţii va fi şi ultima pentru nefericiţii din Galaţi – fiindcă trebuia să spună şi el ceva, nu pentru că avea o bază concretă pentru declaraţiile lui.
Astea sunt subiectele pe care le-aş vedea puse în discuţie cu insistenţă în urma lui Boris – şi cu mai puţin de trei luni înainte de o nouă rundă de alegeri.
Ca sa se intample ce spui tu e nevoie de un stat. Cine are sa ni-l dea, vorba cantecului:(!