Legende de altădată și conflicte de azi

Deși eu nu cred în el, horoscopul spune că sunt berbec — deci am coarne tari și răsucite. Prin urmare, pot să încasez destule lovituri (și viața mi-a servit vreo câteva — dar asta-i altă poveste).

Cu asemenea armură, nu m-am sfiit niciodată să intru-n clinciuri. Asemenea eroilor din legendele care mi-au înflăcarat copilăria și imaginația (La Chanson de Roland, Guillaume d'Orange, El Cid Campeador, printre altele), într-o perioadă îmi părea că nimic nu e mai înălțător decât să mori cu dușmanul de gât și cu dreptatea-n mână.

Apoi am văzut doi teribiliști aproape făcându-se zob cu o mașină în centrul orașului, încercând să dovedească nu știu ce nu știu cui — și am înțeles că nu toate luptele merită purtate. De-atunci caut să evit cât se poate conflictul.

Câteodată, însă, pe principiul "dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau", conflictul nu poate fi evitat, oricât ți-ai dori. Și-atunci?

Atunci încerci să navighezi cât mai bine apele învolburate. Pe mine m-a ajutat să înțeleg că mulți oameni nu ascultă cu adevărat, cel mult aud — și atunci nu cu urechile.

Unii ascultă cu singura intenție de a combate tot ce se spune. Mai în glumă, li se spune "Gică Contra"... sau Batman-Batman, odată ce, acum niște ani, reclama de la Altex a intrat direct în folclorul popular. Mai în serios, o discuție constructivă devine extrem de dificilă în asemenea condiții.

Alții aud cu toate frustrările acumulate în diverse situații, iau mai totul la modul personal și o discuție coerentă devine de-a dreptul imposibilă.

Eu încerc să-i invit pe oameni la o masă rotundă, în mijlocul căreia să punem problema dezbătută — deh, din nici o copilărie de poveste nu pot lipsi Arthur, Excalibur și Masa Rotundă... Da, o masă rotundă, în jurul căreia să ne învârtim liber, fără constrângerea de a fi de-o parte anume a mesei, să privim și să analizăm din toate unghiurile posibile, fără teama că ne vom agăța în vreun colț de prejudecăți și stereotipii. Împărtășind păreri și rezultatele observațiilor noastre, problema devine practic a tuturor și a nimănui, astfel încât o rezoluție care să mulțumească pe toată lumea cât mai mult devine la îndemână.

Poate pare că vorbesc din cărți; după toate trimiterile de mai sus, ar fi chiar o concluzie logică. Dar pentru mine a funcționat în majoritatea cazurilor. Am fost implicat în câteva situații tensionate, potențial conflictuale, cu clienți — și le-am dezamorsat, iar cu oamenii aceia am construit relații profesionale și umane minunate. Prin urmare, cred că funcționează: să eviți conflictul, ori, dacă ești implicat în el, să-i înțelegi adevărata natură și să nu-i cazi pradă.

Și-n plus… o copilărie fără povești e ca o pasăre măiastră cu aripile legate.

P.S. Ca întotdeauna, există și reversul medaliei: sunt oameni care se simt excelent într-un mediu conflictual. To each his own, cum ar spune o vorbă. Eu nu sunt genul, chiar și cu coarnele tari și răsucite.

P.P.S. Dacă legendele din cărți pot aprinde imaginația unui copil, un desen animat inspirat din ele poate să i-o trimită în overdrive. La vremea respectivă (1992-1993), eram "topit" după King Arthur and the Knights of Justice. "Sorbeam" fiecare episod cu o emoție pe care am mai trăit-o urmărind Castlevania, 25 de ani mai târziu.