Frumoşii nebuni ai marilor oraşe

Primul meu job pe bune a fost în baza unui contract pe perioadă determinată – un an. Într-o agenţie a unei bănci, cineva intrase în concediu de maternitate. Mai târziu, mi-a venit şi mie “sorocul”; mi-am reînnoit contractul, mutându-mă în altă agenţie, unde altcineva intrase în maternal.

Deja umblau vorbe: Vrei să devii mamă? Vorbeşte întâi cu Andrei.

Într-un final, mi-am câştigat dreptul la un contract pe perioadă nedeterminată (la pachet cu o navetă de 150 km zilnic) – şi cineva m-a întrebat: Acuma nici la Paşcani nu mai fac ăia copii fără tine?

Jokes aside, a fost oportunitatea pentru un ignorant să intre, iar mai apoi să-şi facă un rost pe termen lung, în bănci, printre fluxuri financiare de tot felul. În plus, am descoperit că a te angaja pe perioadă determinată nu e chiar bau-baul de care-mi ziceau toţi.

Fast forward. 2022. Lumea încă mai face copii şi încă se mai pleacă şi se mai vine din maternale, care tot mă impactează direct – acum în postura de lider de echipă.

În primăvară am “primit” un junior drept mărţişor – o colegă revenită din CIC pe o altă structură, în al cărei orizont de activităţi nu se mai regăsea. Exceptând unele coordonate tehnice şi o discuţie preliminară relaxată, nu am avut prea multe repere despre persoana pe care o primeam în echipă. Dar am avut încredere în feeling-ul că “asta s-ar putea să meargă”, ce m-a ajutat şi în trecut să aduc lângă mine oameni care apoi au devenit esenţiali pentru echipă.

Pentru toate reuşitele astea, am avut şi un rateu, relativ fără efect asupra echipei – dar complet neaşteptat pentru mine, personal. Ca să nu mai ajungem acolo, cu junior-mărţişorul nostru am ţinut aproape din prima zi, 1-to1s săptămânale. Ne-am auzit, dacă nu şi văzut, constant.

Recent, am avut şi review-ul formal de la jumătatea anului. Am reconfirmat amândoi experienţa reuşită de până acum (încă mai fac oamenii nebuni când îmi dau feedback pozitiv) – apoi ea a dus lucrurile la un alt nivel.

În iulie am organizat o ieşire cu echipa la munte. Un weekend în natură, cu aer proaspăt şi foc de tabără la margine de lac. Iniţial, junioara noastră nu voia să meargă, reticentă să petreacă atât de mult timp departe de copilul mic. Foarte probabil, nici soţul ei n-ar fi fost foarte încântat. Am făcut un mic push, spunându-i că ştiu din experienţa celor doi puşti ai mei că, odată şi-odată, copiii trebuie obişnuiţi cu absenţa temporară a părinţilor. Până la urmă a acceptat să vină cu noi, nu foarte convinsă însă.

Mi-a povestit acum că e foarte mândră de curajul ei. Nu doar că s-a relaxat două zile, dar la întoarcere a găsit acasă un tătic extrem de fericit de conexiunea cu cel mic – nou-descoperită în răstimpul cât au fost doar ei doi.

Work-life balance, da, însă nu mă aşteptam să ajungem într-o zonă atât de profundă. Nu doar că m-am bucurat pentru junioara noastră, dar e o experienţă inedită, care închide cumva cercul deschis în 2007.

---

Scriam cele de mai sus în 2022. Acum, la final de 2024, e cazul să-mi caut din nou ceva de făcut, mai interesant decât ceea ce fac la momentul vorbirii. Și cum să încep, dacă nu întrebând cunoștințe, vecini și prieteni cum se vede, din curtea lor, lumea atât de intuitiv descrisă de perechile de litere PO-PM-SM-BA?

Aşa că i-am scris şi lui. A, mărţişor-junioara de odinioară care între timp şi-a făcut un rost frumos – şi-n vechea companie, şi-n cea în care lucrează acum.

Răspunsul nu s-a lăsat aşteptat. Şi a fost complet neaşteptat:

Greu de găsit o replică pe măsura unei asemenea validări. Mai ales că eu tot îi fac pe oameni nebuni când îmi dau feedback pozitiv. Dar nebunii frumoşi mi-au plăcut întotdeauna.