Foto-retrojurnal de călătorie de-acum 20 de ani: Episodul 11. 4th of July
De obicei aniversare distinctă, Ziua Independenţei s-a suprapus anul acesta cu manifestările din Mayor’s Cup, un fel de “Zilele Oraşului”. Prin urmare, agitaţie multă în presa locală, radio şi televiziune: programe detaliate ale perioadei 4-8 iulie, articole despre invitaţi, poze şi relatări din 2005. Pe scurt, punctele forte ale evenimentului vor fi:
pe 4, mult-discutata paradă şi focuri de artificii după lăsarea serii;
pe 6, concert de muzică latino;
pe 7, un recital în onoarea lui Elton John;
pe 8, regata Lacului Champlain, învingătorul primind Mayor’s Cup; seara, concert de muzică scoţiano-irlandezo-celtică şi artificii de final.
4th of July începe la fel de monoton ca oricare altă zi în Plattsburgh. Nimic nu trădează că America îşi celebrează azi istoria. Abia spre ora 16:00 se aud voci pe stradă şi se văd – lucru rar pe-aici – oameni mergând pe jos către Hawkins Hall, de unde va porni parada. Startul se va da la ora 17:00, dar plec într-acolo mai repede, să observ atmosfera.
Defilarea va parcurge cea mai importantă stradă a oraşului, Cornelia Street. Pe trotuare, oamenii au venit cu familia, prietenii şi cunoştinţele să ocupe locuri. Toţi au şezlonguri, scaune, măsuţe, genţi cu bere şi suc; acolo unde stă, fiecare şi-a improvizat ceva din propriul backyard de-acasă. Nu e aglomeraţie, însă oamenii sporesc pe măsură ce mă apropii de centru.
E o manifestare hippie în toată regula. O lume pestriţă, plină de tatuaje (today, everybody’s inked, cum spunea Johnny Depp într-un interviu recent), îmbrăcată cu primele ţoale aflate la îndemână, indiferent de persoană şi de aspectul ei. Mă întreb serios dacă simţul estetic are vreo valoare aici…
Sub hainele lor, americanii lasă impresia unui popor bolnav: foarte mulţi supraponderali graşi, foarte mulţi copii debili, cu priviri rătăcite, încât înţelegi imediat că nu e tocmai OK ce e în capul lor – toţi au ieşit pe stradă, cu mic cu mare, să vadă parada.
Primele chiote izbucnesc pe la 16:30. Îmi caut un loc bun, însă nici urmă de procesiune, ci doar fulgere care se desenează spectaculos pe cerul dintr-odată gri. În câteva minute suntem acoperiţi de o ploaie torenţială, dar nimeni nu se mişcă din loc. Americanii îşi trag fâşuri de ploaie, desfac umbrele ori se acoperă cu orice au la ei, aşteptând răbdători să înceapă evenimentul.
Deschiderea o fac câţiva toboşari şi un stegar, aduşi parcă din Războiul de Secesiune. Urmează câţiva copii cu hainele ude lipite de ei, purtând o pânză de pe care ploaia nu a şters încă America – The Melting Pot (cum apa cade necontenit din cer, strada toată e un melting pot în care se topesc aşteptările unei parade reuşite). Restul trupei de “secesionişti”defilează în pas cadenţat de tobe şi tunete.
Trec apoi câteva maşini tipic americane, modele din anii ’50-’60. Impropriu spus maşini, sunt mai mult nişte caroserii pe roţi, pe unele fiind încă vizibilă rugina sub vopseaua proaspăt aplicată. Nu au nicio legătură cu ceea ce a fost înainte, sau ceea ce vine după ele – un autobuz cu steagul Mexicului (?!), în care sunt îndesate baloane, pancarte, pungi şi ambalaje de tot felul. În remorca din spate, o formaţie de suflători cântă o piesă veselă, ignorând ploaia care-i udă pe sărmanii instrumentişti până la piele… Pe o altă platformă, câţiva copii se ascund de apă, încercând să creeze imaginea unor băştinaşi pescuind probabil în Lake Champlain.
În continuare, trece un arab pe o motocicletă, cu o înfăţişare mai dubioasă decât orice terorist căutat sau capturat până acum. Mă aştept să văd în spatele lui soldaţii americani, însă bieţii GIs sunt dispersaţi prin Afghanistan şi Irak. În locul lor, câţiva aşa-zişi asiatici şi o gheişă care plânge în hohote din cauza machiajului spălat de furtună. Grupul se încheie cu un fel de cioară roşie care planează pe lângă trotuare.
Cau mai departe multiculturalitatea, poate într-o formă ceva mai coerentă, dar mă mulţumesc cu maşina de intervenţie a departamentului de pompieri. Vin apoi ambulanţa Centrului Medical Plattsburgh, cea de la Clinton County Health Department, autospeciala Clinton County Fire Department, un camion al Gărzii Naţionale cu vulturul american pictat pe laterale, camioneta şerifului şi un trailer cu Mustang-uri GT.
Tot mai ciudata paradă pare că nu celebrează nimic, ci doar scoate la promenadă tot ce are orăşelul: echipa de volei, conducerea colegiului – cu tot cu rector, ce-şi flutură de zor mâinile, mai ales când observă că vreau să-l fotografiez –, câteva maşini cu senior officials (bătrâni care, acum câteva zeci de ani, erau ceva prin administraţia locală), un candidat la Senat din partea statului New York, echipa de judo, echipa de fotbal, un alt politician (râvnind de data asta la primăria oraşului). Lui nu ştiu cine i-a pregătit apariţia, dar să participi la paradă într-o maşină împinsă de doi oameni nu cred să fie cea mai bună imagine pentru niciun candidat, indiferent de funcţie.
Urmează 20-30 de oameni care agită pancarte şi scandează ceva, însă răpăitul ploii e prea puternic. Reprezintă Asociaţia Americană a Artiştilor cu Boli Mintale şi fiecare poartă scris numele cuiva cunoscut; îmi atrag atenţia Walt Whitman, Cary Grant, Marylin Monroe.
Mai trec alte maşini rable (una dintre ele e tractată şi nu are volan) şi câţiva puşti cu karturi vai mama lor, aduşi parcă de la Clubul Elevilor din Bacău.
Singurii participanţi care îmi plac cu adevărat sunt un ansamblu scoţian, cu vestimentaţie tradiţională şi cimpoaie; cântă foarte frumos, dar sunetele se pierd în zgomotul motoarelor din faţă.
Am urmărit parada pe întreg traseul şi abia dacă a trecut o oră. Alte două ambulanţe şi încă o maşină de intervenţie închid coloana, iar în spatele lor se formează traficul obişnuit. Un tip vorbeşte cu băiatul lui:
This was like the world’s shortest parade…
Nu ştiu ce să fac, să râd sau să plâng – am asistat la o parodie.
Seara ieşim la artificii. Centrul Plattsburgh-ului, cât o jumătate de teren de fotbal, este inundat de lume. Foarte mulţi tineri – cred că şi-au dat seama că e seara în care pot ieşi din casă, rupându-se de la televizor pentru vreo oră… Oamenii se salută, se strigă, îşi amintesc de când nu s-au mai văzut, îşi promit vizite.
Artificiile sunt dezamăgitoare. Salva de final este ceva mai spectaculoasă, but I’ve seen better la Iaşi ori chiar la Bacău.
La concertul Bioritmo, pe 6 seara, e ceva mai puţină lume, însă din nou cu paturi şi scaune. Muzica latino e relaxantă, păcat că ţânţarii sunt insuportabili. Stăm puţin.
Pe 7, tribut Elton John. Solistul aduce foarte bine cu artistul şi cântă binişor. La un moment dat, însă, introduce şi “bucăţi”proprii şi devine plictisitor.
Pe stradă descoperim un Humvee şi doi soldaţi din National Guard. Mă apropii şi unul dintre ei crede că vreau să mă înrolez. Îi spun ce-i cu mine şi faţa i se luminează: a mai întâlnit Interexchange-ri, şi români pe deasupra. Prin urmare, e foarte comunicativ, îmi povesteşte despre recrutări, despre maşină (îmi arată suportul pentru mitraliera grea calibrul 50 şi rastelurile pentru arme) – şi-mi dă o broşură de promovare.
Mă frapează conceptul: primul şi cel mai mare cuvânt de pe copertă – money, apoi stelele drapelului, bancnota de 100 de dolari şi, abia în josul paginii, imaginea câtorva soldaţi şi date de contact. Întreg mesajul e construit în jurul banilor: reward, steady paycheck, paid training, serious benefits… Întreb dacă au succes. S-au înscris doi tipi, dar asta nu înseamnă că vor trece testele.
Înaintea regatei, lovitură de teatru: Plattsburgh n-are primar – fiindcă a demisionat – şi nici cupă, devenită de negăsit. În lipsa premiului şi a persoanei care să-l acorde, din competiţia Mayor’s Cup a rămas doar numele. Măcar artificiile, oferite de compania regională de salubritate, nu de primăria rămasă fără primar, sunt mai reuşite decât primele.
…Şi după ce a trecut totul, nicio reacţie în ziare, radio, televiziune. Nimeni nu comentează în niciun fel simulacrul de paradă, regata fantomă, concertul sosiei lui Elton – după ce, înainte de eveniment, le erau dedicate pagini întregi. Oraşul a intrat din nou în inerţie…. We all know, but prefer not to talk about it – nu era asta o replică în Storm of the Century a lui Stephen King?