Foto-jurnal de călătorie: Viața la țară (ian. 2024)

Între Ukulhas și Thoddoo transportul public este asigurat de un feribot lent, care parcurge distanța de 36 kilometri (cu un mic ocol prin Rashdool) în mai bine de două ore. Măcar n-a costat mult, cam cât un bilet de tramvai cu două călătorii în Iași.

Thoddoo este o altă gămălie de ac pe suprafața Oceanului Indian, dar de două ori mai mare decât Ukulhas (2 kilometri pătrați). Cealaltă diferență majoră între cele două este că Thoddoo este o zonă agricolă. Ochiometric, insula se împarte în trei zone relativ egale: sat, culturi, junglă.

În sat trăiesc aproximativ 1.500 de locuitori. Ocupația principală era, până acum câțiva ani, agricultura — dar turismul a început să se dezvolte serios. Se găsesc aici aproximativ 60 de unități de cazare (cu multe altele în construcție) și o duzină de restaurante (mai stilate decât suratele lor din Ukulhas; de data asta am încercat numai trei dintre ele, și nu ne-a dezamăgit niciunul).

Pe ulițele de pământ ale satului mișună puzderie de scutere, iar turiștii pedalează de zor pe biciclete care, într-o altă viață, or fi prins și zile mai bune — ca și cum am fi într-o mini-metropolă, pe care o străbați cu pasul dintr-o margine în alta în cel mult jumătate de oră.

Înainte de a veni aici, am văzut pe niște grupuri de discuții numeroase comentarii privind distanțele colosale de pe insula Thoddoo și nevoia disperată pentru un mijloc de locomoție ca să ajungi la plajă. În realitate, nu e nimic de speriat; din contră, drumul spre ocean e cât se poate de pitoresc și relaxant.

Cea mai mare parte a traseului este printre culturile localnicilor. Livezile de papaya și câmpurile nesfârșite de pepeni roșii ocupă cea mai mare suprafață; urmează apoi maracuja, bananele-pitice și tot felul de legume — toate mărginite de jungla nerevendicată (încă), în care “domnesc” cocotierii.

Fructele de papaya atârnă greu în copaci…

…pe când pepenii abia se plantează; cererea pentru ei va exploda în câteva luni, în timpul Ramadanului.

Asemenea rânduri de pepeni se întind pe suprafața câtorva stadioane:

Oamenii trudesc pe câmp de dimineață până seara — muncă grea, cu mâna și cu sapa…

Ce mi-a plăcut mult: hectarele de teren sunt brăzdate de tubulatura instalațiilor de irigat. Nu sunt automate, e drept, însă, oriunde s-ar afla pe câmp, oamenii își pot stropi culturile:

Câte sate din România se pot mândri cu asemenea comunitate agricolă? Câte au canalizare, grădiniță, școală și dispensar cu ambulanță și medic permanent? La care se adaugă sală de sport bedminton și un teren de fotbal perfect operațional, cu gazon sintetic (de fapt, sunt două terenuri în sat, dar unul a rămas în paragină; oricum, pasiunea asta neașteptată pentru fotbal a ajuns până și pe bancnotele maldivienilor).

• 1 USD = 15-16 MVR (rupie maldiviană), în funcție de context.

Dincolo de sat, de livezi și de junglă se află plaja, cu regulamentarul nisip alb, cu palmierii fotogenici, cu apa turcoaz și un recif de corali la care aproape se ajunge cu pasul în timpul refluxului. Pe scurt, peisaj tipic maldivian — așa că nu mai pun poze.

Viața pe Thoddoo e viața la țară în stil tropical.