Foto-jurnal de călătorie: Un lac în munți
Azi, sâmbătă, a fost o zi aglomerată la poalele Hășmașului Mare, pe malurile Lacului Roșu, în județul Harghita. Nu numai că e început de august, perioadă tradițională de concedii, când feciorii și domnițele care au luat drumul Romei se întorc pe plaiurile de obârșie ca să se chinuie să lege între ele câteva cuvinte în românește — dar stațiunea găzduiește weekend-ul acesta reuniunea IMR România.
Aproape 100 de motociclete impunătoare urcă în coloană “oficială” prin Cheile Bicazului, ecoul motoarelor răsunând printre stânci. Odată grupul ajuns lângă lac, zona mai ferită acum de pericolul căderilor de stânci, un biker ce pare că a înșeuat o boxă pe roți dezlănțuie riff-uri de chitară electronică peste luciul de apă. Coloana oprește pentru fotografii și filmări — ale turiștilor, dar mai ale dronei ghidată din mașina “oficială” a caravanei.
Dincolo de spectacolul motorizat, natura oferă propriul ei concert, prin bâzâitul albinelor și freamătul fluturilor și libelulelor care colindă florile de câmp ce împânzesc malurile lacului, hrănite de belșugul ploilor recente.
S. începe să fotografieze insecte și ocupația lui e molipsitoare, ca nu de mult adunatul de pietre pe plajele Kefaloniei.
În scurt timp, rămânem în urma grupului, consumați de pasiunea nou-descoperită de naturaliști-entomologi amatori. Reușesc să surprind de aproape o libelulă odihnindu-se pe o frunză și detaliile pe care le dezvăluie lentila telefonului mă trimit cu gândul la fascinanta expoziție de portrete macrofotografice despre care am scris aici.
Reușim într-un final să dăm roată lacului, ne refacem puterile savurând un langoș făcut de o tanti care nu înțelege prea multe dincolo de maghiara ei — și iar mi se pare ceva aiurea ca un cetățean al unei țări să nu cunoască limba oficială a acesteia (mă feresc de prezumția de vinovăție a refuzului de a vorbi limba română)) —, apoi ne îmbarcăm spre o nouă destinație și un alt lac din munți: Izvorul Muntelui (Bicaz).
S-a mai amenajat una-alta prin stațiunea Lacu Roșu. Câteva tarlale de parcări auto cu plată permit mutarea mașinilor de pe marginile șoselei și fluidizarea traficului. Dughenele cu copturi apărute chiar pe marginea apei strică afacerea dughenelor mai vechi, din parcarea aflată ceva mai sus. Un WC nou-apărut chiar lângă parcul de aventură/escaladă, taxează 5 RON pentru fiecare persoană care vrea să-și rezolve necesitățile fiziologice repede.
Dar aspectul locului, năpădit cu tarabe care vând de mâncare și te-miri-ce din plastic, rămâne acela de improvizație kitsch. Când oamenii sunt scoși din poveste, natura redevine un joc de culori calde, îmbietoare și relaxante.
vot masiv pentru florile de munte! Mai putin masiv pentru taxa de budă de 5 lei.
Dacă este ceva ce nu pot să înțeleg și în egală măsură să urăsc în organizarea stațiunilor românești este nevoia de a avea cât mai multe tarabe ce vând toate aceleași plastice chinezești care transformă orice fel de peisaj intr-unul kitschios si cu atmosferă de bâlci.