Foto-jurnal de călătorie - T.I.A. (oct. 2010)

Prima ieșire în afara continentului european a fost în 2006, când am petrecut o vară în Statele Unite. În afara celor câteva mii de kilometri depărtare de casă, eram într-un mediu destul de asemănător cu Europa.

În 2010, însă, am ajuns în Africa. Egipt. A fost o schimbare de paradigmă radicală. Mult mai aproape de casă decât America, e o lume foarte diferită. This is Africa — T.I.A, vorba unui personaj din Blood Diamond (2006)… Acolo am mâncat pentru prima dată rodie, dar fără să știu ce e (“niște sâmburi dulci-acrișori, cu aspect de dinți de bebeluș”). Și tot acolo, proaspăt căsătorit fiind, un negustor mi-a evaluat soția în cămile…

M-am întors cu fotografii interesante din experiența egipteană (când am simțit că merg pe urmele Faraonului lui Prus), dar, privind retrospectiv, preferatul meu a rămas un instantaneu de la marginea unei parcări. Pentru a face față afluxului de vizitatori, autocarele staționau doar câteva minute, debarcând sau îmbarcând turiști, într-o vânzoleală gălăgioasă. În hărmălaia oamenilor care veneau, sau plecau, sau făceau poze, sau se strigau în mulțime, am zărit-o pe femeia cu măgăruș și cei doi puradei cocoțați pe el:

Privirea ei m-a bântuit mult timp, străduindu-mă să înțeleg ce era în ochii aceia. Dispreț? Resemnare? Nevoie de ajutor? Indignare față de puhoaiele de oameni albi? Indiferență?… Oricare ar fi răspunsul, cu cei doi care fac poze în fundal, îmi pare imaginea perfectă pentru un popor care duce, în cea mai mare parte a sa, un trai de subzistență, greu de ghicit din luxul unui resort…

Dovada supremă a vizitei pe tărămul străvechi al faraonilor îl reprezintă, însă, “tradiționala” fotografie a luării de moț a uneia dintre piramidele de la Gizeh (dezamăgitor prin distanța mică la care s-au apropiat cartierele mărginașe ale capitalei Cairo):

Egiptul este o țară încărcată de istorie, iar cultura arabă este mereu surprinzătoare, dar nu știu dacă aș mai merge și a doua oară. Rămâne mai degrabă o chestie been there, done that.