Foto-jurnal de călătorie: Religie şi credinţă în munţi
O ieşire pe malurile Lacului Bicaz se leagă foarte bine cu un tur al mănăstirilor Neamţului. Cele mai cunoscute sunt:
Mănăstirile Neamţ, Sihăstria, Secu, Sihla, Văratec, Agapia, Durău, Petru Vodă – pe traseul înspre Iaşi.
Mănăstirile Horaiţa, Bistriţa şi Pângăraţi – cu un ocol înspre Piatra Neamţ.
Noi am ales de data asta Sihăstria, Secu, Văratec şi Agapia.
În 2021, când am vizitat-o ultima dată, Sihăstria era un şantier uriaş – ale cărui rezultate se văd acum: un imens domeniu monahal, cu vaste corpuri de clădire şi dependinţe care deservesc bisericile (cea veche şi cea nouă).
Printre toate acareturile, pe un deluşor, se găseşte chilia celor două figuri emblematice ale mănăstirii: părintele Cleopa şi părintele Paisie – din lemn, micuţă şi fragilă, parcă nelalocul ei printre clădirile masive, din piatră, din jur. E un contrast izbitor între simplitatea materială în care au trăit cele două modele de spiritualitate şi bogăţia care transpare din tot ce s-a făcut în ultimii ani aici.
Se fac pregătiri pentru o importantă ceremonie ce se va ţine pe 7 august, pentru proclamarea oficială a canonizării celor doi monahi (aprobată de BOR în 2024). Dar acesta nu mai e un sanctuar, un refugiu în umilă pace spirituală – e un business. Atât între zidurile domeniului, cât şi dincolo de porţile lui, unde a luat fiinţă un adevărat iarmaroc. Haine de blană şi de piele, ii înflorate, ceaiuri, sucuri, îngheţate, kürtos, miere, gemuri, dulceţuri, siropuri, fructe de pădure – toate se strigă şi se vând pe marginea drumului, printre maşini, trecători şi gloate de cerşetori, care te înjură şi dacă le dai bani, şi dacă nu. Un talmeş-balmeş care nu mai are nimic de-a face cu smerenia.
Celelalte obiective de pe traseu sunt mai liniştite. Cel mai mult mă impresionează Agapia, a cărei curte interioară este o bijuterie de design, cu splendide grădini construite din flori şi pietre. Eu şi S. – loviţi de patima pietrelor în Grecia şi de cea a fotografiilor cu flori şi gâze la Lacul Roşu – nu mai ştim ce să pozăm. Telefonul puştiului s-a transformat într-un veritabil rozariu digital şi mă bucur nespus când îl văd alergând de colo-colo, căutând trandafirii cei mai coloraţi şi unghiurile cele mai potrivite. Sunt momente în care el controlează telefonul, nu invers.
La Văratec, statuia domniţei Safta Brâncoveanu e pângărită de o tablă tristă, care interzice urcatul pe monument… Sculptura în bronz a lui Ion Jalea se găseşte aici din 1935, dar, azi parcă se face altfel remarcată. Citind despre Cleopa şi Paisie, am găsit informaţia că şi domniţa (binefăcătoare a mănăstirii şi altfel filantroapă recunoscută, alături de soţul ei, banul Grigore Brâncoveanu) a fost canonizată – recent, la 1 iulie, cu cinstire în data de 17 august.
Suntem în centrul religios al Neamţului, fără de care nici un traseu turistic prin Moldova nu e complet. Atât doar, că religia şi credinţa devin tot mai distincte una de alta.