Foto-jurnal de călătorie: Regim semi-deschis
Lecția cea mai importantă a studenției trăite în căminul de băieți a fost despre a împărți:
Camera, cu încă patru colegi.
Budele de pe etaj, separate numai de un placaj anemic din anii ‘60, cu ceilalți căminiști conferențiari (încă nu era vremea smartphone-urilor și, oricum, se știe că pe “tron” vin marile idei, deci dezbaterile născute în linia de cinci “posturi de lucru” băteau orice joc pentru mobil de azi).
Dușurile de lângă budele de pe etaj, care erau la comun din toate punctele de vedere.
În căminele de fete lucrurile nu erau foarte diferite, dar un aspect marcant erau cabinele de duș care se puteau închide — devenind astfel preferatele cuplurilor pentru câteva minute de apropiere fizică. Adică un sex scurt, oral sau pe la spate, în relativa intimitate oferită de panourile de plexiglas, dincolo de care toată lumea știa ce se întâmplă. Iar dacă nu știa, unii erau fair-play și anunțau de la început:
— Ne scuzați, ne futem și noi un pic! Terminăm în câteva minute!
Cu alte cuvinte, viața la cămin decurgea într-un regim semi-deschis. Adică toată lumea știa ce face toată lumea (și când, și cum), dar se prefăcea că nu observă.
Asta era acum 20 de ani.
Fast-forwarding în prezent, insula Gili Trawangan este un punctuleț pe harta globului, undeva între insulele indoneziene Bali și Lombok (aparținând administrativ de cea din urmă):
Insula este căutată de pasionații de surf și snorkeling, precum și de petrecăreții amatori de terase pe plajă. Populația localnică este predominant musulmană, astfel încât alcoolul este destul de scump și partying-ul e cu măsură — dar atmosfera e una de relaxare și lipsă de griji.
Pe Gili Trawangan am venit la un resort de 4 stele, cu spații de cazare împrăștiate în pâlcuri printr-o grădină atent îngrijită, la vreo 50 de metri de ocean. Camerele sunt elegante, intime, răcoroase — și în regim semi-deschis.
Adică fiecare cameră beneficiază de toaletă și duș propriu, amenajate într-un spațiu cochet… în aer liber, cu acoperiș parțial. Pereții care despart aceste incinte de la o cameră la alta sunt și ei neterminați — ca un fel de garduri ceva mai înalte.
Ca să arunci o privire în curtea vecinului trebuie să escaladezi vreo doi metri jum’ate de perete vertical, ceea ce nu-i tocmai la îndemână. Dar ca s-auzi ce se întâmplă dincolo nu e nevoie de niciun efort.
Perete în perete cu noi stă un cuplu de portughezi tineri, lucrați și la sală, și la salonul de tatuaje. Sunt în vacanță împreună cu o altă pereche, care stă în camera imediat de lângă ei. Prin urmare, fetele se duc la duș împreună și sporovăiesc liber peste gard — și întreg cartierul află cu ce și-au umplut ele ziua. La fel cum toată lumea aude când vecinul i-o dă la buci lu’ vecina, ea geme afirmativ, el îi mai trage câte-o palmă peste fese și lucrurile se finalizează cu voie bună.
Dacă treaba se întâmplă în interior, nu-i mare diferență. La cât de subțiri sunt pereții, dacă lusitanul nu strunește bine capra (pare poziția lor preferată), nu-i exclus să ne pomenim că lusitanca trece dincoace și-și vâră capul în dormitorul nostru.
Prin urmare, pe puncticelul ăsta de nisip și vegetație tropicală (6 kilometri pătrați, 30 de metri altitudine maximă, iar legenda spune că în mijlocul insulei se găsește un morman de gunoi ținut ascuns de ochii turiștilor), ne-am cazat într-un fel de cămin studențesc cosmopolit și mai cu ștaif, cu piscină și restaurant à la carte în loc de cantină cu împinge-tava. După ce termină coitul, vecinii ies la o bere pe terasa camerei, în grădina resort-ului — exact așa cum, în trecută vreme, țăranii ieșeau la poarta casei, în ulița satului, ca să mai pună țara la cale — și tot așa cum, în vremuri mai apropiate, după sexul scurt, pe sub pătură și pe muțește, studenții ieșeau la o țigară pe holul căminului. Da’ măcar era un cămin cu pereți din cărămidă zdravănă, ceaușistă.
Morala! " Învățați, învățați, învățați", tot va rămâne ceva:)))!
Savuros textul asta!