În unicul său kilometru pătrat, Ukulhas a adunat:
trei moschei;
o școală;
șase-șapte restaurante — încercate toate, fără regrete; chiar dacă uneori servirea a fost pe principiul “voi comandați ce vreți, că v-aducem ce-am înțeles noi”, mâncarea a fost delicioasă și sățioasă, cu 30 de dolari plătiți în medie pentru o masă de două persoane;
un dispensar;
câteva magazine cu fructe, de-ale gurii, chestii pentru plajă și suveniruri;
un tribunal;
(cel puțin) doi polițiști călare pe un scuter;
o duzină de români — mă rog, atâția am reperat printre prea mulții ruși de pe insulă (urmați de italieni, francezi și spanioli);
multe șantiere;
trei beach bar-uri, dintre care numai unul cu muzică (foarte bună) — Ocula; tipul care servește e un maldivian tânăr care a cântat într-o formație până acum câțiva ani, așa că înțelege perfect unde, când și cum se face ambianță; muzica e o selecție chillout dată tare atât cât trebuie ca să te îmbie la piroteală într-un hamac, la umbră.
În timpul zilei, leneveala la umbră e principala activitate a turiștilor pe uscat — în largul insulei e o altă poveste, pentru un alt episod.
E o viață simplă, cu multe sucuri de fructe exotice, unele luate direct din copac, altele aduse regulat de pe Thoddoo, insula care este principalul furnizor de fructe (în special pepene roșu și papaya) al Maldivelor. Fără gălăgie și fără alcool.
Dacă în Sirmione (Italia) am savurat cele mai parfumate lămâi stoarse în cea mai bună limonadă, aici fresh-urile de pepene sau maracuja sunt la ele acasă.
Când vrei să te răcorești, e suficient să ieși de sub umbra copacilor, pe plaja care te așteaptă cu apa perfectă — spre care aleargă de zor și vietățile nisipului (dimineața și seara, mai ales, plaja freamătă de crabi cuprinși de mania vitezei, deși n-are cine să-i calce în picioare, haioși la culme în graba lor din care coordonatele înainte-înapoi lipsesc cu desăvârșire).
Cu pozele cu banci la umbra palmierului batran m-ai topit de tot. Aici la mine la tara in Irlanda bate un vant de nici pe El Comandante Zele nu l-as da afara din casa. 😥