Foto-jurnal de călătorie: O palmă de pământ (ian. 2024)

Dacă înfigi un ac cu gămălie în pânza Oceanului Indian, ceea ce se mai vede este Ukulhas, o insuliță de un kilometru pătrat, dar de formă ovală. Suficient pentru un sat cu vreo o mie de localnici — și probabil ceva mai puțini turiști. Dar se construiește intens și, în vreo doi trei ani, capacitățile de cazare se vor extinde considerabil. Deja câteva viitoare-hoteluri își înalță etajele trei și patru (regimul maxim de înălțime) peste coronamentul vegetației bogate care face trecerea spre plajă.

În funcție de noroc, când ieși din umbra copacilor spre ocean, te poți trezi cu un "cadou" de sus, și nu de la balcoanele încă nefinisate

În Maldive plouă cu nuci de cocos — în Viena, la Haus de Meer, cu pipi de liliac. Bănuiesc că mai mult contează c-am fost acolo de fiecare dată, nu?

Plaja e lată de câțiva metri până la câteva zeci de metri. Dimineața e populată mai degrabă de localnici, dar nu din cei cu două picioare.

Turiștii ies pe nisip înspre mijlocul zilei, cumva în contradicție cu soarele care "mușcă" chiar și prin nori. Plaja se aglomerează pe măsură ce se apropie apusul, care nu are (încă) nimic din dramatismul peisajelor întâlnite în insulele grecești sau în Croația, pe Riviera Dalmată.

Dac-ar fi să încerc o comparație cu ce-am văzut pe la noi, poate cel mai mult s-ar apropia Sfântu Gheorghe, în Deltă. Doar că aici ulițele sunt mult mai nivelate (pe insulă sunt doar tuc-tucuri și motoscutere pe benzină)… În schimb, peștele e la fel de proaspăt. Azi toată plaja se uita la un nene pe care nimeni nu l-a văzut intrând în apă, dar care ieșea din ocean cu câteva caracatițe înșirate pe un fel de suliță de vreo trei metri.