Foto-jurnal de călătorie: Lumini de iarnă (5)
După încă 338 de kilometri de traseu (mare parte străbătuți, contra așteptărilor mele, NU pe autostradă — însă printr-un peisaj rural hibernal splendid), Viena a mai avut de oferit două târguri mari de Crăciun: în Prater și la Schönbrunn.
În Prater am regăsit aceeași atmosferă de bâlci pe care o știam de mai demult. Târgul de sărbători, Wintermarkt-ul, e un simplu inel de căsuțe strânse în jurul bradului din piațeta principală, bifând astfel regulamentarele “tratații” de sezon: hotdog-ul, kürtős-ul și vinul fiert (ultimul servit acum în căni/pahare returnabile, nu de unică folosință, cum eram obișnuit).
Schönbrunn-ul s-a dovedit mult mai mare, mai aerisit și mai ofertant — lipsindu-i totuși colindele care făceau atât de plăcută atmosfera din Praga. Câțiva fulgi rătăciți au adus un plus de romatism locului.
Am ajuns un pic prea târziu la Viena, unde cel mai interesant târg pare să fi fost cel din Stephansplatz, închis imediat după Crăciun. Însă orașul compensează din plin cu străzile încă pline de lumini și cu imensa fundă roșie din Karlsplatz, musai de pozat ca dovadă obligatorie a trecerii prin Viena.