Foto-jurnal de călătorie: la poarta istoriei (iul. 2008)
Am copilărit cu legendele și miturile Greciei antice, strânse de prolificul Alexandru “Al.” Mitru într-una dintre “nemuritoarele” sale antologii — ori aduse pe micul ecran de Kevin Sorbo în Hercules: The Legendary Journeys (1996) sau Lucy Lawless în Xena: Warrior Princess (1996).
În școala generală și în liceu, Antichitatea — și, cu precădere, Grecia antică — era subiectul meu preferat de discuție la ora de istorie, indiferent ce spunea curricula c-ar fi trebuit să dezbatem.
În facultate am văzut spectaculosul — și, în egală măsură, contestatul — 300 (2006) al lui Zack Snyder.
Doi ani mai târziu, în 2008, puneam pentru prima dată piciorul în Grecia. A fost o călătorie cu o emoție aparte: prima vacanță pe care mi-o plăteam singur, din salariul de proaspăt angajat, mă ducea pe tărâmul atât de încărcat de legendă și de istorie care-mi înflăcărase imaginația de mic. Scriam în notele de călătorie de-atunci, în prima dimineață pe pământ elen, după o călătorie obositoare cu autocarul:
Din spatele culmilor răsare majestuos soarele. Un vânt slab, adormit și el, ni se încolăcește printre picioare. Ca și noi, aici s-a oprit — cu trei mii de ani în urmă — o falangă de hopliți, pentru o picătură de apă limpede, înainte de o mare bătălie. Și-au desfăcut coifurile încinse, și-au lepădat scuturile grele, întinzându-și trupurile robuste pe pământul aspru. N-au zăbovit mult, doar cât să capete energie; apoi și-au încins echipamentul, au refăcut formația și au pornit din nou, cu pas greu, spre locul bătăliei. Au rămas de-atunci doar urme neștiute în nisipul arămiu, peste care pun acum urma sandalei mele.
Dintre locurile văzute atunci, impresia cea mai puternică mi-a făcut-o Termopile — un nume cu rezonanță pentru o audiență foarte largă:
Profanilor, datorită filmului lui Snyder.
Istoricilor, pentru numeroasele bătălii care s-au dat în această locație de interes strategic. Sacrificiul lui Leonida și al oamenilor săi este doar cel mai cunoscut exemplu.
Geografilor, pentru izvoarele termale din zonă, care dau și numele de Thermopylae, “poartă încinsă”.
Strategilor militari, întrucât rezistența grecilor de la Termopile a rămas în istorie ca un exemplu clasic de fructificare a avantajelor echipamentului și pregătirii superioare — precum și de folosire eficientă a condițiilor de relief.
Oamenilor de litere, întrucât lupta grecilor a devenit simbolul curajului în fața unor sorți potrivnici și copleșitori.
Nu reiau detalii despre luptă (informații mai mult sau mai puțin romanțate se găsesc din abundență pe net) ori despre locație. E suficient să spun că, deși amplasamentul monumentului actual NU este locul real al luptei, emoția a fost la fel de mare. Și când am văzut poza de mai jos, inițial am avut un sentiment de frustrare, din cauza cablurilor din fundal. Apoi m-am gândit că este, poate, cea mai bună ilustrare a celeilalte rezistențe (de data asta reușită) a lui Leonida: cea în fața timpului. După 2.500 de ani, când asemenea cabluri permit veștilor să circule aproape instant între colțurile lumii, aceasta nu i-a uitat pe cei de demult: nici pe spartanii de la Termopile, nici pe alergătorul-vestitor de la Marathon.
Stiam Legendele Olimpului pe dinafara!