Foto-jurnal de călătorie: HATI - HATI!

Bali este o insulă tropicală cu peisaje fascinante, regăsindu-se printre alte insule cel puțin la fel de spectaculoase (Gili Trawangan sau Nusa Penida, pe care le-am vizitat noi).

Fotografiile cu temple, cascade, stânci, leagăne la înălțime, temple, terase de orez, plaje sau faună acvatică (delfini, țestoase, manta rays, puzderie de pești multicolori) împânzesc internetul — însoțite de impresii de călătorie pe măsură. Când ajung pe net, mai toate vacanțele sunt idilice, exuberante și strălucitoare.

Cumva e de înțeles: o excursie în Bali este pentru mulți un eveniment unic în viață.

Îmi închipui că de aceea nu am găsit niciun semnal de alarmă despre cea mai mare problemă cu care ne-am confruntat pe insulă: traficul (rutier) infernal.

În afara zonelor urbane precum Denpasar, Ubud, Sanur, străzile par niște piste pentru biciclete. O mașină nu încape pe ceea ce ar trebui să fie o bandă de mers. Despre trotuare aproape nu poate fi vorba, ele transformându-se în parcări pentru scutere. Fără trotuare, trecerile de pietoni nu-și mai au nici ele rostul. Semafoare sunt foarte puține, iar regulile de circulație practic nu există.

Se dă un examen pentru permisul de conducere, inclusiv pentru scutere, dar corupția l-a transformat mai mult într-o formalitate financiară.

La o intersecție în cruce, blocată bineînțeles, l-am întrebat pe Kadek cum știu șoferii care e drumul cu prioritate. Mi-a răspuns că nu există așa ceva. Toate mașinile și scuterele intră în intersecție după cum găsesc loc, iar dacă se întâlnesc la mijloc, se opresc, se opintesc și se chinuie să se strecoare pe direcția care trebuie - într-un recital de claxoane scurte. Practic, șoferii se anunță între ei Bă, eu mă bag!, dar fără a mai aștepta să vadă dacă nu cumva s-a băgat altul între timp, ori dacă nu cumva mai sunt și alții care vor să facă exact aceeași manevră în exact același timp.

Haosul acesta mi-a adus aminte de Egipt, dar măcar acolo exista regula celui mai puternic, confirmată de ghid: mașina cea mai mare trece prima, no matter what. Prin urmare, autocarul nostru gonea prin intersecții, șoferul fiind prea puțin impresionat de scuteriștii sau mașinile mici pe care mai că le lipea de stâlpi și de clădiri.

În plus, în Bali nu am văzut mașini mici. Dacă pe insulele europene ele sunt regula, aici în Indonezia pare că nu există decât SUV-uri și camioane.

Așa am ajuns să parcurgem 15 kilometri într-o chinuitoare oră și jumătate, când am mers să vedem dansul focului din Uluwatu. Recordul absolut al lui Kadek este de 74 de kilometri (distanța de la locuința sa din Jimbaran până în satul părinților săi)  în opt ore. Iar în decembrie 2023, balinezii au reușit performanța de a bloca total singura lor autostradă, pe sensul de mers spre aeroportul din Denpasar — astfel încât oamenii și-au abandonat pur și simplu mașinile, pornind pe jos, cu bagajele în spate. În disperare de cauză, poliția a intervenit cu camioane rechiziționate de la populație, încercând să ducă măcar o parte a "pietonilor" la aeroport. Mii de oameni au pierdut avionul în ziua aceea.

Făcând un calcul, mi-am dat seama că, într-o excursie de o zi cu Kadek pe insulă (10-12 ore), mai mult de jumătate din timp este irosit stând în mașină, blocați în ambuteiaje. Este mult, plictisitor și frustrant (noroc că Kadek e vorbăreț, vorbește o engleză inteligibilă și-i place să asculte muzică bună) — și n-am găsit nicăieri vreun avertisment despre asta.

Lipsa de organizare în porturile de pe insulele mai mici a fost o altă experiență neașteptată. Pe Nusa Penida, făcută celebră de pozele cu Stânca Paluang (sus), barca de întoarcere în Bali programată la 16:30 a plecat la 18:00, după o îmbrânceală indiferentă la copii sau femei, care mi-a amintit de meleurile din stațiile de autobuz de pe Coasta Amalfi.

Așadar, Bali are foarte multe de oferit. Însă experiența poate fi mult îngreunată de traficul dezastruos. În funcție de zonă, ambuteiajele infernale pot transforma aventura descoperirii în ceva extrem de frustrant.

Deci HATI-HATI!
Adică atenție!