Foto-jurnal de călătorie: Galungan Day
Pe drumurile din Bali abia încap două mașini una lângă alta. Te-ai aștepta, deci, să circule mai mult mașini mici — precum în Sardinia, insula celor o mie de (Fiat) Panda. Dar nu, aici se conduc cu precădere SUV-uri încăpătoare, care plimbă turiști între orezării, cascade, temple și piscine.
Șoferii privați sunt singura șansă de a descoperi insula. Autobuzele circulă doar pe șoselele principale, suficient de late, iar cu scuterul sau cu mașina închiriată prin traficul haotic (regulile de circulație există la un nivel rudimentar și nici alea nu sunt respectate) e cumplit. Cu puțin noroc, șoferii sunt și niște ghizi acceptabili — adică vorbesc destul de bine limba națiilor reprezentative de turiști: engleză (britanici, australieni, americani, în această ordine), franceză, italiană și rusă.
Așa e și Kadek, șoferul care ne stă la dispoziție 8-10 ore în fiecare zi, pentru 50 USD. Astăzi, însă, i-am dat liber pentru Galungan Day, să petreacă o zi cu familia.
Noi am luat un taxi și ne-am dus la Cretya, locație cu piscine pe mai multe niveluri și grădini terasate spectaculoase.
Ca în orice club de fițe, fetele vin aici să-și facă două-trei mii de poze pe aceeași margine de infinity pool, apoi să se tolănească pe canapelele care frig de câteva sute de lei la buget. Noi ne-am mulțumit să închiriem un locker mititel pentru trei ore și să bem un fresh de fructe exotice — totul pentru doar 375.000 de rupii indoneziene (adică un pic sub 100 de lei, cu tot cu intrare).
Prin urmare, aceeași atmosferă de club de pe litoralul românesc, doar cu ceva mai puțini gherțoi și fără pretini moldoveni. N-are rost să pun poze, că se știe ideea. Mult mai interesante mi s-au părut grădinile cu vegetație luxuriantă — a căror atracție principală sunt leagănele suspendate la înălțime printre palmieri.
Am văzut manifestându-se încă o dată obsesia (sau chiar boala) fotografiilor de pe net: hoarde de femei îmbrăcate în aceeași rochie cu trenă lungă, fierbând în suc propriu în execrabilul material sintetic, așteptând să se fluture la înălțime. Iar ca dileala să fie completă, erau și băieți în rochii (zdrahoni cu păr pe piept și pe picioare, nu lady-boys de import din Thailanda).
Partea bună a cozilor de la swing-uri a fost că astfel grădinile au rămas ceva mai libere și am putut trage câte-o poză cu decorurile mai interesante:
Umblând prin iarbă am descoperit și o creatură ciudată, combinație ciudată de șinșila, om și morsă…
…dovada clară a unui fanatism de neclintit pentru Sailor Moon și alte anime-uri japoneze.
Am văzut această ființă și în versiunea ei de piscină, cu un costum de baie din două piese minimaliste pierdut printre niște valuri de șunci — o imagine care cu greu mi se va șterge din memorie. Grija pentru umanitate mă împiedică să pun aici imaginea, dar simțeam nevoia să mă descarc într-un fel.
Niște băieți mi-au spus “să dau” cu niște starlete porno, că sigur mi se duce pata de pe retină. În spiritul sărbătorii religioase (Galunganul balinez sau Sfântul Gheorghe românesc), eu am ales calea rugăciunii — una cu care cred că sunt de acord toate confesiunile de pe insulă, hinduși, musulmani sau creștini (în această ordine):
