Foto-jurnal de călătorie: Excursie à la grec - Ziua 6
Amplasată într-un golfuleț liniștit din estul Kefaloniei, plaja Antisamos e practic un imens bazin cu pești — locație ideală pentru amatorii de snorkeling.
Plaja cu pietricele nu este foarte lată, dar e destul de lungă, cu o zonă generoasă de șezlonguri, susținute de câteva beach bar-uri șic. Se găsește suficient spațiu și pentru cei ca noi, amatorii de băi de soare "pe cearșaf".
Sau, cel puțin, așa am crezut, când ne-am întins prosoapele pe o "parcelă" liberă, la doi metri de apă. Eram, cum ar veni, în primul rând.
N-au trecut cinci minute și ne-am trezit interpelați de o asiatică, într-o engleză melodioasă, în deplin contrast cu atitudinea ei plină de arțag:
— Chiar trebuie să vă puneți prosoapele aici, în fața noastră?
— Îmi cer scuze... ce?!
— Nu puteți să vă luați prosoapele și să vă duceți, nu știu, în altă parte?
Pe lista — nu prea lungă, dar nici prea scurtă — a lucrurilor de-a dreptul tâmpite care ni s-au întâmplat pe litoral, oricare litoral, ăsta e un entry nou.
— Nu cred că înțeleg. Vreți să plecăm de-aici?
— Păi, da!
— Puteți să-mi dați și un motiv pentru asta?
Femeia face un gest din care înțeleg că ea vrea drum liber până la mare. Mai analizez o dată situația: prosoapele noastre nu blochează nimic, are loc măcar un metru să ne ocolească prin orice parte ar vrea. Dar da, senzația aia că tanti e singură pe plajă it's gone... What can you do?
Nimic. Accepți. Măsura corectă pe o plajă publică e bunul-simț, nu moftul.
—Deci vreți să plecăm ca să aveți Dumneavoastră acces direct la apă?
Hai cam înțeles, îmi spune fața ei. Măcar atât și măcar în ceasul al doi'șpelea.
— Îmi pare rău, nu se poate.
Fața se face țăndări.
— Nu ne-am lipit prosopul de al Dumneavoastră. Nu am deschis umbrela ca să nu mai aveți soare. Nu am blocat accesul spre apă; spațiu este suficient, doar trebuie să ocoliți un metru mai la stânga sau mai la dreapta. Și nu aveți vreun drept de exclusivitate, fiindcă suntem pe o plajă publică... Îmi pare rău.
— Ah, bine, înțeleg, zice, totuși, tanti.
Pentru noi, discuția s-a încheiat. Pentru tanti, însă, a fost doar prima rundă. Repriza a doua începe cu un bărbat pe care toate semnele îl trădează a fi un italian care și-a luat o consoartă din altă parte a lumii. Omul iese din apă, se întinde pe prosop lângă ea — și este luat în primire:
— Sweetie, trebuie să ne mutăm prosoapele!
— Trebuie?
— Da, da, vreau să ne așezăm prosoapele uite-acolo!
Privesc scena amuzat. "Acolo" se află la vreo 15-20 de metri la dreapta noastră — și este o palmă de plajă chiar lângă linia pe care fiecare val o desenează între lumea oamenilor și cea a apelor. În zona aceea se învârt doi prichindei ai unei familii care tocmai montează un cort mic de plajă.
— Dar, dragă, se joacă niște copii acolo... Nu înțeleg, ce are dacă rămânem aici?
— Aici nu se mai poate. Ia prosoapele, ne mutăm acolo!
— Și copiii?
— Nu-mi pasă, asta e o plajă publică, să știi!
Câteva minute mai târziu, după ce și-a ocupat noul teritoriu, tanti privește în jur cu mâinile în șold, triumfătoare, ca o veritabilă și autoproclamată regină a plajei. Acum nu va mai putea nimeni să-i îngrădească libertatea, punându-se în calea ei către apă.
Marea este liniștită ca oglinda. Apărut de nicăieri, un val nu mai înalt de două degete se cațără pe plaja pietroasă și se furișează pe sub prosoapele și prin catrafusele lui tanti, ajunsă mult prea aproape de linia de demarcație dintre lumi.
De la Antisamos la Melissani mergi un sfert de oră cu mașina, ca să vezi lacul din peștera a cărei boltă s-a prăbușit parțial acum câteva mii de ani.
Descoperită în anii ‘50, peștera a servit în vechime drept sanctuar închinat zeului Pan. Culoarea și limpezimea ireală a apei trebuie că păstrează încă magia acelor vremuri.
La alte zece minute de mers cu mașina, Drogarati este a doua peșteră a zonei. Farmecul ei îl reprezintă puzderia de stalactite care franjurează tavanul — amintind de Peștera Urșilor din România (chiar dacă este mult mai mică decât sora ei din Apuseni).
Cele două obiective se pot vizita în baza unui bilet de acces combo, 2 în 1, care permite posesorului să economisească vreo doi-trei euro față de achiziția unor bilete separate.
Sau, mă rog, așa e reclama, pe net și pe afișe.
— Plătiți aici prețul întreg și la Drogarati primiți discount, ni se spune la Melissani.
— Biletele combo nu mai sunt valabile, aici găsiți doar bilete pentru Drogarati, ni se spune la Drogarati… Aaa, nu știu de ce dincolo nu v-au spus.
Un exemplu practic de păcăleală de sezon, mizând pe reacția aproape sigură, chiar dacă înciudată, a turistului de pretutindeni:
N-am venit până aici doar ca să am de unde mă întoarce, nu? Plătim prețul întreg și aia e. Să fie asta cea mai mică problemă din vacanța asta! Dar, oricum, să le fie rușine!
Să nu te-ncrezi în greci nici când îți aduc daruri, îmi reamintea Sergiu într-un comentariu, acum câteva zile — și eu regretam că nu-mi picase fisa la timp, să includ dictonul în povestire. Iată că n-a fost timpul pierdut.
Uneori cred ca turcii sunt niste greci mai de incredere :)