Foto-jurnal de călătorie: Excursie à la grec - Ziua 4

Plaja Pessada e un petec de nisip ascuns între stânci, într-un golfuleț flancat cu pereți de piatră, unde te coci pur și simplu la soare. Dar e o destinație sălbatică și aventuroasă, care-i răsplătește pe curioși cu ape limpezi și pestișori care pozează pentru amatorii de snorkeling.

La Pessada, F. și S. și-au adus aminte că știu să înoate. Au uitat de scuzele jalnice cu apa sărată, cu valurile care le intră în urechi, cu unghiul de incidență al razelor soarelui — și au băgat capul în apă să pândească peștii. Aceiași doi copii care nu demult, la Rulantica în Germania, n-au avut curaj să facă snorkeling pe motiv că nu știu să respire pe gură (după niște ani de cursuri de înot).

La a doua plajă a zilei, Avithos, am avut parte de prima tavernă — Avithos Preview — unde am plătit ce-am mâncat, nu invenții, și unde am plătit rezonabil și am mâncat foarte bine. Tot aici am avut parte de apa cea mai caldă de până acum, dar nu știu dacă e meritul plajei (prin locația ei) sau al zilei extrem de călduroase: 38 de grade într-un aer aproape lipsit de vânt.

Pare că-n orice colț de Grecie te duci, n-ai cum să dai greș cu apele Mediteranei.

Verbul acesta, a părea, are o apariție interesantă în Jurnalul unui jurnalist fără jurnal (Ion D. Sârbu, 1991) — idee de lectură pe care am furat-o de la Crina, fiindcă “memorialistica e mai seducătoare decât ficțiunea”:

Țăranii spun “eu cred că…”.

Orășenii și intelectualii preferă cuvântul mai vag și mai sigur “părere”.

Părere vine de la “a părea” (din latinescul pareo), dar ceva ce ți se pare e totdeauna nesigur și vag. Părerea e opinia și credința unui sclav prudent. Numai un sclav are o părere (care nu e nici credință, nici convingere), pe care, la nevoie, o poate retrage sau renega, prin argumente sau dialectică. Verbul mumă pareo însemna a apărea, a se arăta — dar și a se supune, a fi dependent de, a se face rob: nulla fuit civitas quin Caesari pareret (n-a fost cetate care să nu fie sub stăpânirea lui Caesar).

[…] Acest cuvânt ce ar trebui să fie viteaz și de caracter a ajuns, din motive de istorie și involuție, o formă șmecherească de a părea că ai idei, fără să le și crezi sau să le susții până în pânzele albe.