Foto-jurnal de călătorie: Everything, everywhere, all at once

Alăturând cuvintele Singapore și parc de distracție în aceeași propoziție, m-am dus cu gândul la ceva spectaculos, pe măsura altor puncte de atracție din orașul leilor (Marina Bay Sands, Supertree Grove, Cloud Forest). Alăturându-le și renumele unor studiouri de film americane consacrate, mă așteptam ca Universal Studios Singapore să mă dea pe spate.

Însă parcul mi s-a părut mic, excesiv de aglomerat, nespectaculos — și lipsit de șansă într-o comparație cu Warner Bros din Madrid și Motiongate Dubai, celelalte parcuri de distracție cu tematică de film pe care le-am vizitat. Și în mod sigur bate tot ce-am vizitat vreodată în materie de timpi de așteptare, cu o medie de 70 de minute la coadă pentru o singură atracție. Nu știu dacă așa se întâmplă de obicei, sau ziua de vineri, nimerindu-se imediat dupa 1 Mai, a fost mai specială — mulți oameni făcând punte și răsfățându-se cu un weekend prelungit.

Indienii știu sigur că au făcut-o.

Cine se știe cu sensibilități DEI (Diversitate, Egalitate, Incluziune) și consideră că rasa, culoarea pielii și identitatea sexuală (ori lipsa ei) sunt singurele atribute importante ale ființei umane - este rugat să nu citească mai departe. Însemnarea continuă intr-o manieră de natură să le ofenseze concepțiile despre umanitate. 

Într-una dintre lungile cozi de așteptare, o puștoaică indiancă scrie de zor pe WhatsApp. Nu-mi stă în fire să trag cu ochiul la conversațiile altora, dar familia asta de indieni se urcă practic pe noi. Deduc că fata se conversează cu o profesoară de-ale ei, care-i spune ceva de o înscriere la nu-știu-ce, amânată de prea multe ori. Puștoaica îi scrie prompt:

Ma’am, we are not in India. We are away due to emergency situation and will be back on May 4. Next week we can talk about everything.

După care îi arată maică-sii mesajul trimis, râd amândouă, taică-su dă și el din cap în stilul ăla exasperant al indienilor, apoi se urcă toți patru în mașinuța care vine alene pe peronul atracției, indiferentă la orice urgență de pe lumea asta.

Ieri știam că exagerez spunând că toți indienii s-au mutat în Singapore. Azi nu mai sunt așa de sigur. Oriunde mă uit, peste jumătate dintre oamenii care mișună Universal Studios sunt indieni. Grupuri mari: părinți, copii, bunici, veri, nepoți, mătuși. Niciodată n-am mai văzut atâta populație bătrână într-un parc de distracții.

Ce pot să caute mămăile astea la Transformers 3D?!?

Și toți sunt negri, mici și nespălați, mirosind a transpirație de nu poți să repiri la un metru de ei. Mă gândesc că nu întâmplător mai toate momentele introductive de la atracțiile pe care le-am vizitat fac câte-o aluzie la “cei care nu s-au mai spălat de-o săptămână”. La fel cum nu poate fi o coincidență că prin toaletele altfel bine întreținute sunt plăcuțe care atenționează vizitatorii “să nu-și spele picioarele în chiuvetă”. Se referă, probabil, la cei care se tolănesc pe unde-apucă pe asfalt, descălțându-se și întinzându-și papornițele ca la picnic — și ăștia-s numai indienii.

Cei mai bădărani turiști din câți am întâlnit. Se înghesuie, te calcă pe picioare, ss bagă în față la poze, fără niciun fel de respect pentru ceilalți oameni care așteaptă la coadă, se așează cu tine la masă ca și cum tu nici n-ai fi acolo, fără să-și ceară vreodată scuze. Ei pur și simplu vor everything, everywhere, all at once — ca să rămânem în tema cinematografică.

Până azi îi socoteam enervanți pe asiatici, cu obsesia lor pentru fotografiat și filmat lucrurile cele mai banale, dar ei sunt inofensivi pe lângă indieni.

Iar privindu-i pe unii lângă alții, îmi dau seama că noi — românii sau familia extinsă europeană — încă suntem bine. Încă avem, cât de cât, un simț al realității, care ne împiedică să ieșim pe stradă ca și cum ne-am plimba în propriul nostru desen animat prost și scris și mai prost.

Domnișoara Ming cu fund de unicorn în frunte.

Domnișoara Ping cu sarma în frunte, întru prevenirea supraîncălzirii “frontalei”.

Domnișoara Ding cu breton în frunte, care crede că oricine poate fi o școlăriță din anime-urile japoneze, indiferent de proporțiile cu care te-a înzestrat natura.

Și un cavaler cu urechiușe de Yogi Bear, nu doar cu bluză groasă și mâneci lungi în miezul zilei, la peste 400 de grade și o umiditate ca-n duș. Unghiul nu mi-a permis să-i prind și șlapii cu șosete.

Asemenea analize nu-mi stau în fire, dar orele petrecute la coadă s-au dovedit un nemaipomenit experiment observaționist, pe indivizi care au pierdut lupta cu desenele animate și propria tinerețe. Iar în Singapore am avut mai multe subiecte decât oriunde altundeva am mai fost în lumea asta.