Foto-jurnal de călătorie: Bucovinoutăți
O țară frumoasă nu e de ajuns; trebuie să știi s-o prețuiești, să ai grijă de ea și s-o pui în valoare. Ici și colo se întâmplă toate astea simultan și atunci Bucovina e o îmbinare irezistibilă de sălbatic, rustic și modern.
Așa încheiam o însemnare din august 2024, după o sărbătoare de Sântă Mărie petrecut într-o Bucovină luată cu asalt de turiști. Mergeam apoi la Bicaz, pentru un moment de respiro pe malul lacului.
Anul ăsta am procedat invers: mai întâi un weekend la Bicaz, apoi unul în Bucovina. Dacă în ținutul Neamțului refugiul este binecunoscut, prin preajma Voronețului căutăm de fiecare dată un alt loc de popas. De data asta am ajuns într-un loc cu ciubăr din plastic (?!), fapt pe care-l comentăm cu un bunic simpatic din Vaslui:
— Ciubărul trebuie să fie din lemn, fiindcă lemnul, domnule, îi dă senzația aia... Știi dumneata ce vreau să spun... Că nu degeaba vinul și whisky-ul se țin în butoaie de lemn. Butoaie zdravene, domnule!... Acuma și căzile de zdrobești strugurii în ele le fac din plastic. Păi ce căzi erau odată, domnule! Din lemn!... Păi n-am eu vreo două din alea acasă, de-o mie de kile fiecare?! Să știi de la mine, domnule, c-altfel se împrietenește vinul cu lemnul, decât cu plasticul...
Are dreptate, desigur, însă nu pot să nu observ cum, în doar câteva minute, discuția cu un vasluian a ajuns la vin.
Pe lângă ciubărul din plastic, o altă noutate a zilei a fost că funcționează telegondola Rarău.
Știu despre proiect de mai bine de zece ani, de când lucram în bancă — unul derulat în spiritul neaoș al delăsării, al ciupelii și al batjocurii față de român. Un client de-al meu a ajuns la marginea falimentului din cauza contractelor păguboase încheiate cu statul pentru diverse lucrări la instalația pe cablu, rămânând cu creanțe neîncasate luni în șir.
Acum telegondola funcționează cel mult patru luni pe an: iulie-august și decembrie-februarie (dacă vremea e bună pentru zăpadă schiabilă, fie ea și artificială). Cică doar în lunile astea sunt clienți. Eu cred că e o situație în care mai degrabă oferta determină cererea, dar cine sunt eu să-mi dau cu părerea despre valorificarea potențialului turistic al Bucovinei, în particular, și al României, în general?...
Stația superioară a telegondolei se află pe un platou semi-sălbatic, așa că profit să dau o raită prin zmeuriș, de unde scot doi pumni de fructe mărunțele, dar coapte și aromate.
Lângă platforma de îmbarcare este amenajată o ramă foto gigantică, pentru o amintire drăguță cu... un gard și un dâmb de pământ. Peisajul vine și el mai pe urmă, probabil la fel ca inspirația celui care a amenajat locul.
Mai sus, după urcușul pe un drum cu sens unic pe care-l respectă doar fraierii ce se încăpățânează să creadă în indicatoarele și regulile de circulație, Piatra Șoimului a fost decorată cu un balconaș panoramic, pompos numit Skywalk. Vederea la 180 de grade — asupra munților Rarău și Giumalău, la stânga, și a Obcinilor Bucovinei, la dreapta — este superbă, dar skywalk veritabil au alții, nu noi.
Totuși, ca orice dezvoltare turistică, e bine că s-a făcut. Era și mai bine dacă era semnalizată corespunzător, dar mă gândesc că altfel nu recunoșteam un lucru made in România.
Important e că Bucovina nu se dezminte de ceea ce spuneam la începutul însemnării - și încă este o destinație plină de farmec. Câteodată, a te bucura de frumusețile ei este un exercițiu de voință, în care pretinzi că nu observi și nu te întristează meltenismul unora, dar încerc să las aspectele astea în fundal, exact așa cum telefonul meu a obturat alte detalii când l-am provocat să surprindă soarele apunând din balconul pensiunii.
Bucovina e superbă, un exemplu de cum ar putea arata toată Moldova, cu niste efort.