Faunistic, experienţa asiatică a avut în centrul ei trei vietăţi: luwak-ul, macacul şi ursul panda. Ne-am întâlnit cu toate – şi nu numai cu ele.
Luwak este denumirea populară a civetei de palmier, sau pisica indoneziană, sau Paradoxurus hermaphroditus, pe numele ei ştiinţific.

O specie de mamifer arboricol nocturn comună în Asia, cu o dietă bazată pe fructe: cafea, smochine, ananas, mango, banane – respectiv animalul care furnizează materia primă pentru Kopi Luwak (kopi = cafea, în balineză), cafeaua din căcăreze de pisică. Sau catpoochino, în denumirea ei mondenă.
Procesul de obţinere a acestei cafele nu este atât de scârbos pe cât pare, chiar dacă vorbim de excremente de animal ca materie primă. Ingerând fructul de cafea, luwak-ul elimină apoi boabele întregi – care sunt recoltate, spălate şi uscate de vreo cinci ori, după care sunt sortate, prăjite şi măcinate.
În această parte a lumii, ceaiul şi cafeaua se comercializează aproape exclusiv sub formă de pudră solubilă. Nu tu flori sau frunze pentru infuzie, nu tu boabe pe care să le râşneşti pe loc. Sau, poate, nu pentru turişti(?)… Doar praf şi apă fierbinte, cu preparare instant!
Întreg procesul, de la "recoltare" până la obţinerea prafului, durează cam o săptămână şi este manual, crescând astfel preţul cafelei.
Eu nu beau cafea de fel, dar soţia mea este mare fană. A degustat o ceaşcă de Kopi Luwak şi n-a fost foarte impresionată. Mi-a spus că, fără informaţia aferentă, n-ar putea să o distingă de alte soiuri.
Macacul cu coadă lungă este una dintre cele cinci specii de maimuţe ce pot fi găsite în Bali. Este considerat animal sacru şi spirit protector de către localnici – astfel încât beneficiază de un sanctuar de vreo zece hectare de pădure în Ubud. În tradiţia hindusă balineză, macacul simbolizează armonia dintre oameni şi natură, contrastând puternic cu atitudinea agresivă şi furăciunile săvârşite asupra turiştilor care vizitează Monkey Forest.
Poate animalul n-o fi aşa de felul lui, dar multe dintre exemplarele din pădure (peste 1.200 în total) au fost dresate de îngrijitorii sanctuarului să tracaseze vizitatorii, şterpelindu-le în principal telefoanele, ochelarii şi bijuteriile – pentru ca bieţii oameni să-i plătească apoi pe îngrijitori să le dea mâncare maimuţelor în schimbul obiectelor… Aceeaşi meschinărie pe care am întâlnit-o şi în Egipt, la cei care ofereau plimbări pe cămilă în schimbul unei sume modice. Cei 5 dolari încasaţi pentru a încăleca se transformau în 20 sau chiar mai mulţi ca dresorul să-i dea animalului comanda de a îngenunchea, astfel încât turistul păcălit să poată coborî.
Noi n-am fost în pădure, tocmai pentru a evita orice incident (şi nici n-am luat ţeapa cu cămila), dar ne-am întâlnit cu animalele în preajma sanctuarului, la templul din Uluwatu şi la grădina zoologică din Singapore. Acolo nu sunt îngrijite de oameni, sunt tolerate ca animale sălbatice din rezervaţia naturală, dar vizitează frecvent parcul zoologic, având aceeaşi reputaţie negativă de hoaţe.
Urşii panda uriaşi sunt atracţia principală a grădinii zoologice din Singapore, chiar dacă nu sunt maeştriîn kung fu, ci mai mult lenevesc şi ronţăie bambus cât e ziua de lungă (am trecut de două ori prin pavilionul lor, ca să-i prindem treji şi prezentabili pentru poze). Au un farmec aproape magnetic în modul tacticos în care manevrează şi decojesc beţele de bambus; am descoperit că e foarte relaxant să-i urmăreşti şi, în consecinţă, foarte greu să te dezlipeşti de ei.
Un alt motiv de bucurie a fost panda-ul roşu, foarte eluziv în alte grădini zoologice. Aici, însă, l-am găsit activ şi deloc timid când a fost vorba de poze.
Cel mai indiferent la muritorii de rând care se perindau prin domeniul lui s-a dovedit regele neîncoronat al Madagascarului – lemurul, probabil plictisit de miile de copii lipsiţi de etichetă, care-l strigă întruna Julian.
Grădina zoologică din Singapore mi s-a părut cea mai mică dintre toate parcurile zoologice pe care le-am vizitat – dar parcă şi cea mai intimă, cu multe ţarcuri deschise, fără gratii sau pereţi de sticlă, şi cu multe animale aflate în imediata apropiere a omului. La mai puţin de un metru de mine, o vulpe zburătoare (una dintre cele mai mari specii de liliac) mi-a demonstrat fără pic de decenţă cum un frate mai mic de la Haus des Meeres din Viena a făcut cândva pipi în capul cronicarului.
Se pare ca este una dintre cele mai scumpe cafele din lume, pretul ei, în Vietnam, SUA, Coreea de sud, ajunge si la 500$US pe kilogram! Mai fac savings, încă n-am avut plăcerea:)!