Foto-jurnal de călătorie: Bătrânul și marea

Kadek îmi spune că o viață fericită înseamnă găsirea și menținerea armoniei între cei trei stâlpi ai credinței sale (hinduse): omul în relație cu zeii, omul în relație cu natura și tot ce îl înconjoară, omul în relație cu ceilalți oameni.

Dacă prima și ultima sunt destul de evidente, cea din mijloc e cam vagă, astfel încât, din spirit de precauție, hindușii onorează mai tot ce au pe lângă ei: spiritele copacilor, ale apelor, ale culturilor agricole — până și ale mașinilor. Animismul acesta este dovedit de ofrandele care se întâlnesc la tot pasul: în scorburile copacilor, la capetele podurilor, pe altarele din mijlocul teraselor de orez, agățate de numerele de înmatriculare ale SUV-urilor care înțepenesc în trafic minute în șir.

Văzându-l pe bătrânul care aduce apă din valurile Mării Bali, mă gândesc că relația cu marea/oceanul are un loc aparte în spiritualitatea acestui popor insular.

Duce desăgile pe umeri până pe plajă, apoi le varsă cât mai uniform pe un petec dreptunghiular de nisip.

Peste câteva ore, va încărca cu roaba nisipul și-l va deșărta în niște site foarte fine. Balastul va rămâne acolo câteva zile, până ce toată apa se va fi scurs în niște recipiente special pregătite.

Apa aceea va fi apoi trecută în niște coveți (pluralul de la covată, știu că sună ciudat) foarte puțin adânci, ce vor fi lăsate și ele câteva zile la soare, ca să se producă evaporația.

Ce va rămâne în vasele de lemn este sarea de mare, grunjoasă și de un alb imaculat, care va fi vândută pe insulă.

Povestea bătrânului și a mării este povestea unui fermier de sare, o poveste rămasă aproape neschimbată de sute, dacă nu mii de ani. Kadek cumpără sare într-un vas de lut nu mai mare decât pumnul. Nevasta fermierului îi cere 50.000 de rupii, dar până la urmă se învoiesc la jumătate. 6,5 RON. Cât o jumătate de kilogram de sare de masă din supermarketurile românești — rafinată din cea extrasă din mina Cacica.