Film - The Creator (2023)

Regia: Gareth Edwards

Roluri principale: John David Washington, Madeleine Yuna Voyles, Allison Janney, Ken Watanabe

Durata: 2h 13m

---

Mai demult, am citit pe undeva că în 2023 a apărut un film care să mai îndulcească aşteptarea până se lansează Dune Part 2. Premisa pornea de la un viitor nu foarte îndepărtat (anul 2065), în care oamenii vor fi dezvoltat inteligenţa artificială în adevăratul sens al cuvântului – nu ChatGPT-ul zilelor noastre, încoronat drept AI din ignoranţă comoditate. Un sci-fi cu pretenţii, aşadar.

Totuşi… Ultimul sci-fi din categoria premium pe care l-am văzut a fost Tenet (2020), cu acelaşi John David Washington printre protagonişti, dar a avut atâtea pretenţii şi atâtea WTF moments, încât s-a transformat într-o vizionare greoaie şi lipsită de emoţie.

The Creator, însă, coboară mult ştacheta, din chiar primele secvenţe. Acţiunea începe cu un atac amfibiu de noapte pe o plajă exotică, coordonat din aer de o uriaşă aripă futuristă şi ameninţătoare, care mătură pământul cu perdele laser. În ciuda unei asemenea tehnologii, soldaţii înaintează pe nisip la lumina unor lanterne, ca şi cum nimeni n-ar fi auzit de ochelari cu vedere de noapte în 2065.

După care filmul devine şi mai derutant. Punctul său central este Inteligenţa Artificială şi modul în care Omul se raportează la ea – şi totuşi filmul arată o lipsă de interes totală în a explora conceptul în vreun fel. O atitudine complet neaşteptată de la un sci-fi despre AI.

The Creator aproape şterge diferenţele dintre oamenii în carne şi oase şi oamenii de metal. Unii oameni-robot arată ca oamenii obişnuiţi, cu niscaiva chestii mecanice în spatele capului... Unii oameni-robot sunt androizi “clasici” de metal, dar poartă haine precum echivalenţii lor umani; de ce?... Unii oameni-robot sunt ţărani care lucrează pământul cu sapa (?!?); vrea tehnologia să se nege pe ea însăşi?… Unii oameni-robot sunt călugări budişti – ce raţionament ar determina o entitate artificială să adopte o religie?

Filmul nu se preocupă cu adevărat de nimic din toate acestea. Doar le înşiră ca pe simple elemente de décor. Corolar, dacă există oameni-robot care se comportă sau gândesc diferit faţă de oamenii obişnuiţi, filmul nu oferă niciun indiciu. Prin extensie, dacă există forme de AI care nu sunt oameni (spre exemplu o entitate super-inteligentă, cu conştiinţă proprie, care poate corupe orice reţea informatică – ca-n ultimul Mission: Impossible), filmul ignoră şi acest scenariu.

Inteligenţa Artificială devine astfel o metaforă rasială: nişte alţi oameni, cu nimic mai diferiţi decât restul, dar prigoniţi de ceilalţi (adică de americani). Conceptul pare mai degrabă deşeul unui proces de producţie ratat, astfel încât figura de stil este nefuncţională şi cade în derizoriu. Dacă se vrea o critică la adresa imperialismului american, atunci e una şubrezită de prea multe întrebări: Asistăm la o luptă între America şi Orientul unificat într-o Nouă Asie?... Dacă această Nouă Asie a adoptat AI-ul pe scară largă, cum de nu zdrobeşte pur şi simplu Vestul tehnologizat, dar în esenţă uman?... Cum de AI-ul nu este mai inteligent decât oamenii?...

Prin urmare, The Creator este un preparat cu un exterior apetisant (regizorul Gareth Edwards aplică un polish futurist consistent filmărilor în locaţii reale – chiar dacă nu original; peisajele urbane nocturne suprasaturate de neoane sunt luate direct din Blade Runner), ce ascunde o umplutură foarte subţire – o coptură care, din păcate, se desumflă la prima înţepătură.