Film - The Accountant 2 (2025)

Regia: Gavin O’Connor

Roluri principale: Ben Affleck, Jon Bernthal, Cynthia Addai-Robinson, Daniella Pineda

Durata: 2h 12m

---

În primul Accountant (2016) mi-a plăcut ideea unui personaj cu tulburări din spectrul autist cu dublă identitate. Cum de inventatori, oameni de ştiinţă, actori şi sportivi cu- ori suspectaţi de autism suntem sătui, mi s-a părut inedită perspectiva unui contabil de provincie anost şi inadaptat social care este, în paralel, un profesionist al lumii interlope, nu doar cu pixul, ci şi cu pumnii şi cu armele. Iar Ben Affleck mi-a fost întotdeauna o figură simpatică pe ecranul de cinema.

O simplă căutare pe Google mi-a returnat nu mai puţin de 40 de nume celebre confirmate sau suspectate (pe baze ştiinţifice sau numai de gura lumii) de a avea afecţiuni din spectrul autist, de la Leonardo Da Vinci la Lionel Messi, de la Mozart la Anthony Hopkins şi de la Henry Ford la Elon Musk.

Prin urmare, am vrut să-mi placă şi Accountant 2. Mai ales că se prefigura şi un rol extins pentru Jon Bernthal.

Din punctul ăsta de vedere, n-am fost dezamăgit. Chimia dintre Affleck şi Bernthal este evidentă, tachinările dintre ei amintind de buddy commedy-urile populare prin anii ’80-’90. Conversaţia pe care personajele lor – doi fraţi duşi cu capul amândoi – o poartă într-un parc de rulote, într-un moment de respiro, este pur şi simplu savuroasă. Unde mai pui că ambii se pricep cu armele: Bernthal este The Punisher (2017) în persoană, iar Affleck a arătat ce poate în 2019, la Tripla frontieră.

Dincolo de asta, însă, The Accountant 2 este un exemplu nefericit de oportunităţi ratate.

Premisa filmului este elucidarea dispariţiei unei familii de trei imigranţi sud-americani, de care se leagă moartea unui ştab al Trezoreriei SUA. Chiar dacă operează în afara legii – sau poate tocmai de aceea – enigmaticul Christian Wolff (Affleck) este chemat să rezolve puzzle-ul cu iz de crimă. Spre norocul tuturor, Wolff are la dispoziţie nişte resurse foarte utile: muşchi şi putere de foc (prin Braxton, fratele mai mic, recuperator al mafiei, asasin plătit, predispus la violenţă faţă de oameni), respectiv intelligence (printr-un grup de tineri cu aceeaşi condiţie medicală complicată, care împreună sunt o echipă de hackeri pentru care mai nimic nu este imposibil).

Deci, pe lângă tema de familie a reconectării celor doi fraţi înstrăinaţi, după o copilărie traumatizantă, alte două idei complexe: traficul de fiinţe umane şi, desigur, integrarea în viaţa de zi cu zi a persoanelor cu autism. Dar The Accountant 2 le tratează superficial, plot device-uri şi nimic mai mult, fără să propună vreo poveste de impact în care privitorul să investească emoţional. Cu asemenea material la dispoziţie, complexitatea psihologică a filmului se reduce, nefericit, numai la bufoneriile fraţilor asasini.

Nu pot spune despre The Accountant 2 că nu mi-a plăcut. Pe alocuri pare că Affleck încearcă prea mult, dar asta nu face decât să ajute la portretul unui adult cu mari probleme de integrare socială – la fel cum ajută şi stilul mai colţuros şi aparent neşlefuit al lui Bernthal. Filmul are şi momentele lui de acţiune şi adrenalină, însă pare că şi-a propus ori prea mult, ori prea puţin din tot ce putea arăta pe ecran.

P.S. Şi nu neg că filmul are un tag line cu o rezonanţă… interesantă pentru România zilelor noastre: More death, fewer taxes!