Regia: Simon Otto
Voci: Bill Nighy, Brian Cox, Guz Khan, Fiona Shaw, Jodie Whittaker
Durata: 1h 31m
Într-o zi din săptămâna asta, lumea parcă a înnebunit legat de un film. Joi dimineață am auzit vorbindu-se despre el în avion spre București. Apoi la radio, în drum spre sediul companiei. Apoi într-unul dintre localurile unde corporatiștii din Pipera își iau prânzul. Iar seara m-a sunat F., să-mi spună că la ea în clasă tot despre asta se vorbea:
That Christmas, o animație lansată recent pe Netflix. Un film ce “nu trebuie ratat sub nicio formă”, they said.
La pomul lăudat să nu te duci cu sacul, m-am gândit. Apoi m-am întrebat oare câte forme de ratare a unui film există. După care mi-am zis c-o fi, totuși, rost de o seară de film în familie — sâmbătă.
Și din punctul ăsta de vedere n-am dat greș. De obicei, filmele de Crăciun sunt previzibile și repetitive și mă calcă pe nervi.
Mai puțin Violent Night (2022), în care Moșul bătăuș al lui David Harbour m-a distrat la culme.
That Christmas e cam din aceeași categorie, doar că, adresându-se în primul rând copiilor, are mai puțin romance și ceva mai mult haz — fiind deci mai agreabil.
Nu lipsesc, bineînțeles, mesajele despre importanța familiei și despre spiritul sărbătorilor, care ar trebui să se găsească mai degrabă în sufletul fiecăruia dintre noi, decât în sacul lui Moș Crăciun.
Cu alte cuvinte, nimic din ce n-am mai văzut într-un film de Crăciun. Haios, colorat, cu oarecare emoție, dar nimic wow!, care să justifice zarva creată pe seama lui. Merge pentru o seară în familie, dar nu și pentru discuția de la cafea de-a doua zi.
Pe de altă parte, eu nu beau cafea — deci nu prezint încredere…