Film - Terminator Zero (2024)

Miniserie Netflix în 8 părți

De data asta, Netflix a nimerit-o, cu un nou titlu din seria Terminator.

Eliberându-se complet de fantomele lui John Connor, Sarah Connor și, bineînțeles, Arnold Schwarzenegger, de care mai toate filmele de după clasicele The Terminator (1984) și Judgement Day (1991) au tras până au sleit de puteri franciza, Zero este cu totul altceva.

În primul rând, este un anime cu o grafică uluitoare, în care acțiunea și violența sunt la ele acasă, însoțite de o coloană sonoră acaparantă.

În al doilea rând, este o poveste care pleacă de la o cu totul altă premisă. Desigur, avem un Terminator și un soldat uman trimiși înapoi în timp (bineînțeles, goi și îngenuncheați în poziția marcă înregistrată) — dar, până la un punct, obiectivul lor este același. Totodată, Ziua Judecății ( 29 august 1997, când Skynet este activat, devine self-aware și se ridică împotriva umanității) nu mai poate fi împiedicată.

În al treilea rând, Skynet primește un adversar cu adevărat pe măsura lui: un alt AI care, odată activat, ajunge totuși la concluzia că lucrurile nu sunt doar în alb și negru, iar revolta mașinilor împotriva oamenilor ar putea fi îndreptățită.

Măsura unui science-fiction de calitate este dată de ideile pe care le pune în discuție. Spre meritul său, Zero îmbină secvențele de acțiune intensă și trimiterile la predecesorii săi (măcelul dintr-o secție de poliție amintește imediat de filmele lui James Cameron) cu schimburile de idei. Rezultatul acestui amalgam sunt patru ore de film, care uneori par prea mult.

Dar, trăgând linia, Zero mi-a plăcut. Terminatorul rămâne o bestie înfricoșătoare chiar și în forma sa animată. Aș fi vrut chiar să vorbească mai mult, fiindcă vocea lui Timothy Olyphant (în versiunea americană) îi adaugă o notă și mai terifiantă. Zero este gura de oxigen de care Terminator avea nevoie, după ce Predator și-a primit-o cu Prey (2022), iar Alien cu Romulus (2024), din câte se pare.