Film - Superman (2025)

Regia: James Gunn

Roluri principale: David Corenswet, Rachel Brosnahan, Nicholas Hoult, Nathan Fillion, Edi Cathegi, Isabela Merced

Durata: 2h 9m

---

Acest Superman s-ar putea să fie cel mai bun dintre toate de până acum (exceptând, totuşi, originalul, din 1978).

Ceea ce nu înseamnă că este, în sine, un film extraordinar de bun – ci mai degrabă unul echilibrat, care reuşeşte să jongleze cel mai bine cu tot ceea ce aşteptăm de la un film cu super-eroi:

• un protagonist arătos, dar vulnerabil – care nu vrea să sperie copiii.

  I'm an alien from outer space who can fly and lift buildings, and I shoot laser beams out of my eyes that can dissolve things. I want kids to not be afraid of me. So, what am I going to wear? – a justificat David Corenswet revenirea pe marele ecran a faimoşilor chiloţi boxeri roşii ai eroului titular.

• un personaj negativ agreabil într-un mod ciudat, chiar dacă ştim că va fi înfrânt.

  Super... “man”. He's not a man. He's an it… Piece of shit, alien!… A thing with a cocky grin and a stupid outfit, that's somehow become the focal point of the entire world's conversation! – îşi varsă Lex Luthor ciuda împotriva chiloţilor purtaţi pe deasupra.

• un romance drăguţ, dar nu siropos – şi inteligent (scena interviului pe care Lois Lane i-l ia lui Superman, cu dialogul alert şi tăios dintre cei doi, este una dintre cele mai bune din tot filmul).

• replici haioase şi niscaiva caterincă extraterestră, à la Guardians of the Galaxy, reimaginaţi aici drept Justice Gang, un trio de super-eroi destul de slobozi de gură.

• scene de acţiune la limita dintre efectele practice şi CGI (cu multe solar flares amintind de Star Trek-ul din 2009 al lui J. J. Abrams).

• muzică faină, un mix inteligent între clasica temă muzicală din 1978 a lui John Williams şi un playlist zbânţuit, în stilul inconfundabil al lui James Gunn.

• un sentiment de feel good şi speranţă că lumea nu-şi va pierde, până la urmă, bunătatea.

• …şi un câine cu pelerină.

  My goal was to make a film like “Godzilla Minus One”, declara James Gunn, to fuse elements like giant monsters, robots, flying dogs and other superheroes.

  Dar trebuia neapărat şi câinele?!... Apariţia patrupedului încă din primele minute e cel mai bun semn că urmează un film care nu se ia (şi nu trebuie luat) foarte în serios – chiar dacă Superman izbuteşte să introducă printre rânduri şi unele comentarii sociale: eroul său întruchipează imigrantul judecat greşit de patria sa adoptivă, iar Lex Luthor, care nu întâmplător duce cu gândul la Elon Musk, construieşte un univers paralel pe post de închisoare, unde oamenii sunt închişi pentru ofense precum publicarea unui blog critic la adresa mogulului.

At the end of the day, trebuie să recunosc că, pentru mine, tot Henry Cavill rămâne cea mai reuşită întruchipare modernă a lui Superman. Dar acel om de oţel imaginat de Zack Snyder era pur şi simplu prea încrâncenat, cuprins de angst – insuflându-le spectatorilor incertitudine şi nesiguranţă, faţă de care sala de cinema ar fi trebuit să fie un refugiu.

Din fericire, James Gunn şi David Corenswet au adus pe ecran un Superman suficient de echilibrat şi totodată vivant, cât să aştept cu interes o continuare.