Film - Squid Game 2

K-drama pe Netflix

2021 a fost un an de graţie fashionistă, Netflix lansând moda salopetelor roşii cu glugă – şi măşti asortate, care au devenit instant recognoscibile pretutindeni.

Ultimul sezon din La Casa de Papel se lansa în doi paşi: o jumătate în septembrie şi cealaltă în decembrie. În pauza dintre cele două, o nouă obsesie apărea de nicăieri – Squid Game. Lumea vedea cum nişte jocuri infantile se pot înlănţui într-un sângeros turneu pe viaţă şi pe moarte.

Ideea m-a prins, execuţia mai puţin. Pe lângă faptul că mi-e imposibil să înţeleg cum câteva sunete miorlăite în coreeană se transformă în două linii de subtitrare, aerul de prostu’ satului al lui Gi-hun (protagonistul seriei) m-a scos din minţi de câteva ori. Şi nici părul lui roşu din final n-a ajutat în vreun fel.

În sezonul doi, însă, m-a prins şi ideea ca Gi-hun să încerce să demaşte mintea diabolică din spatele jocului şi să pună capăt masacrului – şi execuţia. Veteranul Gi-hun, pe care statutul de supravieţuitor al primului turneu îl transformă în lider al nefericiţilor care încearcă să supravieţuiască noii întreceri, mi-a plăcut infinit mai mult decât predecesorul său. Iar lângă el apare Lee Byung-hun, un actor care mi-a plăcut mereu, indiferent de film – acum într-un rol mult mai consistent (şi neaşteptat) decât în primul sezon.

Dincolo de cei doi, cam multe personaje caricaturale şi un tip blocat la jumătatea transformării în femeie… dar: jocurile sunt altele (alegere menită să anuleze o parte din experienţa de fost câştigător a lui Gi-hun), iar structura turneului este îmbogăţită cu un vot la sfârşitul fiecărei runde (participanţii pot alege între a rămâne sau a ieşi din joc). Filmul cam lâncezeşte în secvenţele care arată efectiv votarea, dar tema este de efect: lăcomia şi/sau disperarea unei jumătăţi din populaţie (cei dispuşi să rişte viaţa tuturor pentru mai mulţi bani) ţin captivă cealaltă jumătate a concurenţilor. Bineînţeles, în line cu estetica infantilă a jocului, cele două tabere se împart în X şi O.

Mai sunt încă două fire narative, unul în afara jocurilor şi unul chiar în interiorul lor (în spatele uneia dintre măştile super-cool), care deocamdată par de umplutură – dar sper că-şi vor găsi un rost în Squid Game 3, preconizat pentru iunie-iulie 2025.

Una peste alta – cu momentele lui bune, dar şi cu scăpările lui – Squid Game 2 mi-a plăcut, chiar dacă e limpede că nu va avea acelaşi impact în pop-culture ca primul sezon. Aceea putea fi foarte bine o poveste stand alone (dacă Gi-hun şi părul lui roşu se îmbarcau în avionul spre America). Faptul că al doilea sezon se încheie cu un cliffhanger cât casa îi scade oarecum din calitate, dar creatorul Hwang Dong-hyuk şi-a câştigat suficient credit pentru a fi lăsat să-şi ducă ideea până la capăt, în vară.