Film - Project Hail Mary (2026)

Regia: Phil Lord, Christopher Miller

Roluri principale: Ryan Gosling, Sandra Hüller, James Ortiz

Durata: 2h 36m

---

Hail Mary este primul film cu adevărat grozav din 2026, am găsit scris pe paginile diverselor publicații online. Pare să existe o adorație pentru el ca în vremurile bune dinaintea Pandemiei.

Cred că o parte din succesul său constă în faptul că este complet inofensiv, realizat cu grijă pentru a atrage o piață cât mai largă posibil, cu 1) un personaj principal care reflectă oboseala vremurilor noastre actuale, dar se ridică deasupra ei; 2) un extraterestru drăguț (și ușor de transformat într-un pluș) și 3) o poveste cu o mulțime de răsturnări de situație emoționante.

Este genul de film pe care publicul larg îl devorează. Spectatorul obișnuit vrea ca experiența mersului la cinema să includă tot ce își dorește într-un singur pachet: imagini ample, explozii zgomotoase, râsete, muzică înălțătoare, patos și un sentiment de triumf care îl face să se simtă satisfăcut. Proiectul Ave Maria oferă tocmai așa ceva (pe lângă troaca de popcorn și vaza de suc).

Într-un raport preluat de numeroase site-uri românești, Colliers afirmă că românii merg mai des la cinema decât înainte de Pandemie, în ciuda nenumăratelor opțiuni pe care le oferă platformele de streaming — chiar dacă prețul biletelor a crescut cu peste 60% față de perioada considerată. Veniturile din vânzarea biletelor în 2025 au fost estimate la un nivel record de 63 milioane de euro — însă, din păcate, raportul nu indică și câte bilete s-au vândut (în 2024, numărul de spectatori a fost de 11,2 milioane, în scădere cu 14% față de 2023).

Revenind la film, dintr-o perspectivă mai cinică (sau poate mai practică?), ar putea părea puțin cam... matematic, trecându-și publicul prin secvențe menite să obțină reacții foarte specifice. Proiectul Ave Maria a fost conceput urmărind o rețetă care conține toate elementele cele mai plăcute publicului:

— În acest moment, vom face publicul să râdă. Acum, îl vom face să plângă. În acest moment, spectatorii vor gâfâi, iar apoi aici vor răsufla ușurați.

Veți spune că toate scenariile fac asta — și ați avea dreptate. Dar rareori forma este atât de complet expusă și trucurile folosite atât de flagrant. Cam la jumătatea filmului, mi-am dat seama că Hail Mary reia secvențe de succes ale unor hituri mai vechi: luați ceva din E.T., adăugați puțin din Castaway, o doză de Interstellar și o porție generoasă din The Martian — semănând cu un remix al acestuia din urmă (materialul-sursă pentru ambele fiind rodul imaginației aceluiași Andy Weir), cu un extraterestru drăguț adăugat pentru atractivitate comercială.

Aceste teme familiare ascund unele lacune destul de mari ale unui film care se abate de la structura tradițională în trei acte.

Actul 1: Protagonistul se găsește singur în spațiu. Trebuie să-și vină în fire și să-și continue misiunea.

Actul 2: Eroul nostru își face un prieten.

Actul 3, partea 1: Trebuie să facem asta pentru a salva universul.

Actul 3, partea a 2-a: O, stai, există o altă problemă pe care nu am prevăzut-o!

Actul 3, partea a 3-a: Încă o misiune apare după ce toate crizele anterioare au fost rezolvate.

Filmul pur și simplu continuă. Și continuă. Și continuă.

Merită menționat aici că Hail Mary este o producție Amazon și am senzația că durata lungă este intenționată, întrucât o metrică esențială pentru serviciile de streaming precum Amazon Prime Video și Netflix sunt minutele vizionate, nu vizualizările complete.

Povestea se concentrează pe larg pe lucruri care nu interesează în mod special (explicații pseudo-științifice ale catastrofei cosmice, flashback-uri cu personaje care abia apar în film), evitând lucruri pe care mi-ar fi plăcut să se concentreze, în principal evoluția prieteniei dintre cele două personaje principale — ce pare să se întâmple în mare parte în afara ecranului, în decurs de aproximativ cinci minute. Mi-a plăcut mult cum l-au realizat pe Rocky, dar mi s-a părut că treaba lui e mai mult să câștige simpatia spectatorilor. Oamenii au un instinct înnăscut de a-i proteja pe nevinovați. Punând în pericol un personaj nevinovat, filmul și-a atras instantaneu publicul de partea sa.

L-aș fi văzut pe Rocky mai degrabă ca un catalizator pentru a aduce în prim-plan povestea omului care se confruntă cu propriile temeri și se ridică la înălțimea unei provocări imposibile — subiect care se ascunde undeva, în acest film supradimensionat de 156 de minute.

Sunt lucruri care mi-au plăcut la Proiectul Ave Maria. Ryan Gosling nu este doar un actor grozav, ci și o adevărată vedetă de cinema, purtând singur o mare parte din poveste. Reportajele din culise sugerează că a fost o experiență de filmare izolată și solitară pentru actor, iar eu cred că o parte din asta se reflectă în interpretarea sa. Mi-au plăcut, de asemenea, temele generale ale filmului despre curaj și condiția umană comună — și chiar despre modul în care această condiție umană se poate aplica și altor ființe din univers.

În cele din urmă, filmul e o alegere bună și sigură — ca o melodie concepută pentru difuzare maximă pe radio: fără nimic ofensator, fără blasfemii, fără defecte profunde de personaj, fără riscuri, fără provocări. Pare mai degrabă un produs decât un proiect artistic.

Hail Mary are părți bune, poate chiar grozave, dar există și părți categoric mai slabe. Aș fi curios să văd dacă publicul va sesiza aceste muchii mai aspre, eventual la o nouă vizionare pe BluRay sau streaming, după ce se vor fi estompat mirosul floricelelor de porumb de la cinema și atracția IMAX-ului — când tot ce va mai rămâne vor fi realitatea filmului și modul în care acesta își spune povestea.