Film - Mickey 17 (2025)
Regia: Bong Joon Ho
Roluri principale: Robert Pattinson, Naomi Ackie, Mark Ruffalo, Toni Collette Steven Yeun, Anamaria Vartolomei
Durata: 2h 17m
Te-ai întrebat vreodată ce s-ar întâmpla dacă un astronaut şi-ar desface una dintre mănuşile costumului spaţial în timpul unui space walk?... Sau care sunt, pas cu pas, simptomele expunerii prelungite la frig extrem – ori la un gaz neurotoxic?... Ori poate ai vrut să compari unu-la-unu un test de siguranţă auto realizat pe un manechin cu acelaşi test realizat pe un om în carne şi oase…
De fapt, mai pe scurt, poate vrei să ştii cum e să mori.
Te poate ajuta Mickey, cu fiecare dintre aceste scenarii şi cu oricare altele ţi-ar trece prin cap. Pentru că nu e nicio problemă dacă Mickey moare. Chiar dacă n-a citit toate paginile contractului, Mickey a semnat că e de acord să-şi dea viaţa ori de câte ori e nevoie – şi a doua zi să fie scos la imprimantă ca nou, dar cu memoria intactă. Singura condiţie e ca niciodată să nu existe mai mult de o versiune a lui Mickey în "funcţiune".
Astfel că pentru Mickey 17 (Robert Pattinson) devine o problemă să descopere, la întoarcerea din misiunea în care fusese presupus mort, că Mickey 18 (Robert Pattinson) i-a luat deja locul. Însă pentru iubita lui nu-i chiar aşa de rău să dea curs unei fantezii sexuale cu doi bărbaţi…
Dacă Mickey 17 este un people pleaser, Mickey 18 este arogant şi agresiv – o alegere creativă inteligentă, care-i permite lui Pattinson să se distreze cu personajele, cu vocile şi postúrile lor.
Filmul e inspirat de o carte care se cheamă Mickey 7. Regizorul Bong Joon Ho declara că a strecurat un 1 înaintea lui 7 tocmai ca să-l poată vedea pe Pattinson murind de mai multe ori.
E partea cea mai reuşită a unui film care se vrea o satiră cu umor negru, pe teme legate de colonialism, conducători grandomani (Mark Ruffalo, inspirându-se deloc întâmplător din Donald Trump) şi visuri de supremaţie genetică. În rest, Mickey 17 e destul de împrăştiat, precum protagonistul său, şi mult sub ceea ce mă aşteptam de la omul din spatele unor titluri precum Parasite (2019, premiat cu patru Oscaruri, inclusiv pentru cel mai bun film) şi Snowpiercer (2013).
Am râs, am admirat încă o dată spectrul actoricesc al lui Pattinson, dar nu pot să spun că m-a dat pe spate. Pare mai mult un draft care mai trebuie şlefuit până la o versiune definitivă.