Film - Love, Death & Robots (2025)

Antologie Netflix de short-uri animate - sezonul 4

În 1999, criticul de film american Roger Ebert declara că un film de animație reușit surprinde esența lumii reale și poate face mintea să cânte:

I go to the movies for many reasons. Here is one of them. I want to see wondrous sights not available in the real world, in stories where myth and dreams are set free to play. Animation opens that possibility, because it is freed from gravity and the chains of the possible. Realistic films show the physical world; animation shows its essence.

Animated films are not copies of “real movies,” are not shadows of reality, but create a new existence in their own right. True, a lot of animation is insipid, and insulting even to the children it is made for. But great animation can make the mind sing.

*

Merg la film din mai multe motive. Acesta e unul dintre ele. Vreau să văd lucruri minunate, de negăsit în lumea reală, ci în povești în care miturile și visurile se joacă liber. Animația oferă posibilitatea asta, fiind liberă de gravitație și de constrângerile posibilului. Filmele realiste arată lumea fizică; animația arată esența ei.

Filmele animate nu sunt cópii ale "producțiilor adevărate", nu sunt umbre ale realității, ci creează planuri existențiale complet noi. Adevărat, multe animații sunt insipide, o insultă la adresa copiilor pentru care au fost create. Dar o animație reușită poate face mintea să cânte.

Astfel își începea omul de film recenzia pentru Prințesa Mononoke (1997), titlu de referință pentru animatorii de la Studio Ghibli, în frunte cu Hayao Miyazaki. Nu l-am văzut şi nici nu mă atrage ceva s-o fac. (Cred, totuşi, că am prins esenţa din filmele japonezilor în The Boy and the Heron (2023), care i-a adus lui Miyazaki şi echipei lui Oscarul pentru cel mai bun lung-metraj de animaţie.)

22 de ani mai târziu, însă, în 2019, Netflix producea Love, Death & Robots – şi am înţeles exact ce voia să spună Ebert:

Animation shows the essence of the real world – and great animation can make the mind sing.

Antologia de 18 short-uri de animaţie era un experiment unic până atunci: idei, filozofie şi umor împachetate într-o grafică demenţială. În anul acela, Love, Death & Robots a primit numai puţin de 5 premii Primetime Emmy.

Şi dup-aia magia a dispărut.

Sigur, animaţiile şi-au păstrat grafica ireproşabilă, dar scânteia capabilă să facă mintea să cânte s-a produs tot mai rar – până când a dispărut complet în sezonul patru (cel mai recent lansat). O neaşteptată şi dezamăgitoare lipsă de substanţă, împachetată în zece episoade, astfel încât am scris articolul ăsta mai mult ca să păstrez undeva citatul lui Ebert.