Film - His & Hers (2026)

Miniserie Netflix cu șase episoade

Chiar dacă pe mulţi i-a extaziat, eu nu m-am grăbit să văd His & Hers. Pentru că Tessa Thompson mă enervează cam peste tot pe unde o văd (deşi unele producţii au o reputaţie foarte bună, precum serialul Westworld sau seria filmelor Creed). Şi, în plus, F. mi-a spus că finalul ultimului episod a făcut-o să se simtă ca şi cum s-ar fi uitat degeaba la celelalte episoade.

Luat la mişto m-am simţit şi eu după ce am urmărit, mai bine de patru ore, o poveste – doar ca să primesc sfârşitul alteia.

Dahlonega, un orăşel de provincie american, la vreo oră de mers cu maşina înspre nord din Atlanta, capitala statului american Georgia. O femeie este ucisă şi, preţ de vreo două episoade, filmul vrea să credem că tocmai detectivul care preia investigaţia (Jon Bernthal) este implicat în moartea violentă a victimei. Mai ales că poliţistul pare foarte hotărât să-l scoată vinovat pe soţul cu apucături dubioase al decedatei. Odată cu o a doua crimă, în prim plan trec amintirile din adolescenţă ale reporteriţei (Tessa Thompson) care urmăreşte cazul pentru un post de televiziune. Ceva este nelalocul lui în vechea gaşcă de fete de liceu – şi, chiar dacă partenera începătoare a detectivului îl suspectează tot mai mult pe acesta, intriga evoluează în direcţia unei răzbunări. Privită din acest unghi, povestea este un whodunnit agreabil, cu o rezoluţie satisfăcătoare (mă rog, exceptând-o pe Tessa Thompson, care rămâne la fel de enervantă, chiar şi după ce…).

Apoi filmul spune Nix!... Ţeapă! şi deturnează finalul construind, în doar 15 minute, un al doilea fir narativ – care, deşi se lipeşte foarte bine pe primul, pare mai degrabă străin de tot ce-am văzut pe ecran până atunci. Ca şi cum povestea de pe ecran primeşte încheierea alteia, derulată până atunci în culise.

Mulţi au numit asta un twist genial. Eu am resimţit-o mai degrabă ca pe o trădare.

Voiceover-ul reporterei promite o poveste cu perspective contradictorii asupra aceloraşi evenimente. “Există cel puţin două feţe ale fiecărei poveşti. A ta şi a mea. A noastră şi a lor. A lui şi a ei. Ceea ce înseamnă că mereu cineva minte”, spune ea de mai multe ori. Este un hook bun, care promite un mister complex (precum un alt film bunicel la vremea lui, Vantage Point (2008), tradus la noi – de data asta inspirat – Fiecare vede altceva). Dar ceea ce primim este numai un thriller decent, cu 20 de minute prea lung.

Un titlu, totuşi, peste media producţiilor Netflix. Merită să închei cu el o zi lungă de muncă, însă nu se ridică nici pe departe la nivelul hype-ului care s-a creat în jurul lui.