Film - Gladiator II (2024)
Regia: Ridley Scott
Roluri principale: Paul Mescal, Denzel Washington, Pedro Pascal, Connie Nielsen, Joseph Quinn, Fred Hechinger
Durata: 2h 28m
Continuarea unui film bun are două opţiuni, una mai riscantă decât cealaltă: ori caută să-şi imite predecesorul, pe principiul ciorbei reîncălzite, ori merge într-o direcţie atât de diferită, încât devine de neînţeles – cum s-a întâmplat recent cu aberantul Joker: Folie à Deux, care a dezamăgit crunt aşteptările fanilor primului film.
De bine, de rău, Gladiator II a ales prima variantă de mai sus, construindu-se după chipul şi asemănarea înaintaşului din 2000. Filmul arată, astfel, foarte bine – ba chiar atât de bine, încât te întrebi dacă nu cumva spectaculoasele (şi, la un moment dat, ridicolele) scene de luptă sunt menite să distragă atenţia spectatorului de la asemănările cu primul film (la fel cum, odată, spectacolele din Colosseum erau menite să subjuge plebea romană, oferindu-le pâine şi circ).
Gladiator II ar trebui să fie despre Lucius (Paul Mescal), la 16 ani după ce tatăl său, generalul Maximus, a murit în arenă încercând să redea Roma poporului. Însă povestea exploatează atât de mult conexiunea Lucius/Maximus (incorporând şi secvenţe din primul film), încât Paul Mescal nu-şi poate dezvolta un personaj propriu. În schimb, este forţat să copie aproape la indigo personajul lui Russel Crowe, fără a avea însă carisma acestuia.
Şansa lui Gladiator II vine dintr-un alt rol-clonă: Denzel Washington este Macrinus, proprietar de gladiatori şi sponsor al lui Lucius, aşa cum Proximo (Oliver Reed) fusese cândva pentru Maximus. Dar ambiţiile lui Macrinus sunt mult mai ample şi maşinaţiunile lui pentru a deveni conducătorul Romei sunt intriga care mişcă filmul cu adevărat. Macrinus zâmbeşte mereu, şi când cumpără practic un senator, şi când îi întoarce pe excentricii împăraţi Geta şi Caracalla (Joseph Quinn şi Fred Hechinger) unul împotriva celuilalt – prestaţia lui Denzel Washington dezechilibrând şi mai mult filmul.
De fapt, pare că actorii joacă fiecare în filme diferite. Lucius se zbate în amintirea lui Maximus. Geta şi Caracalla sunt atât de caricaturali, încât seamănă cu Beavis şi Butthead. În tot acest timp, Macrinus pare luat din operele lui Shakespeare (asemănare deloc întâmplătoare, Washington având rolul titular în The Tragedy of Macbeth (2021), pentru care a fost nominalizat la Oscar). Aproape că-ţi doreşti ca Gladiator II să fi fost despre Macrinus, nu despre Lucius – dar asta ar fi însemnat desprinderea totală de formula deja consacrată a anonimului care ajunge să inspire o cetate.
Acestea fiind spuse, are you not entertained?
Am fost – până la urmă, nu se putea un cadou de Crăciun mai nimerit pentru un pasionat de filme decât Gladiator II –, dar numai pentru că nu mi-am setat cine ştie ce aşteptări.