Film - Dune: Part One (2021)

Când va apărea această postare, eu voi fi in sala de cinema pentru Part II. Abia aștept să-l văd și apoi să scriu despre el. Experiența nu putea fi, însă, completă, fără să aduc aici și review-ul primului film — din 2021, când am fost mai norocos și l-am văzut în chiar săptămâna lansării (într-o vreme când reflexele pre-pandemice ale mersului la cinema încă se dezmorțeau, după lunga perioadă de stat acasă).

---

Regia: Denis Villeneuve

Distribuția: Timothée Chalamet, Rebecca Ferguson, Oscar Isaac, Jason Momoa, Stellan Skarsgård, Josh Brolin, Zendaya, Javier Bardem, Dave Bautista, David Dastmalchian, Sharon Duncan-Brewster

Durata: 2h 35m

---

Denis Villeneuve este unul dintre puținii regizori ai căror filme intră automat pe radarul întregii lumi, indiferent de subiectul lor. L-am descoperit în Prisoners (2013) și de-atunci i-am văzut toate filmele: Enemy, Sicario, Arrival, Blade Runner 2049. Tipul nu face filme proaste. Sofisticate, dense și nu pentru oricine? Sigur. Dar nu proaste.

Drept urmare, cu Dune am avut senzația că omul a rugat o gașcă de actori să joace în film și ei nu l-au putut refuza fiindcă, pur și simplu, e Denis Villeneuve. Aproape în fiecare rol cu oarecare importanță vezi o figură cunoscută, chiar dacă nu reușești să-i asociezi și un nume. Fie și numai din simpla parcurgere a distribuției poți să întrevezi dimensiunea grandioasă a filmului.

Dune are o cinematografie superbă. Filmat în Iordania, Norvegia, Abu Dhabi și Ungaria, arată demențial. În secvențele de pe Arrakis, aproape simți nisipul scrâșnind.

Leto Atreides: What do they say about this hellhole again?

Gurney Haleck: To shower, you scrub your ass with sand, my lord.

Costumele și recuzita sunt extrem de detaliate — cu un feel care îmbină minimalismul sci-fi cu designul steam punk. Fiecare secvență este inclusă cu un scop precis, conferindu-i lui Dune realismul unui film de război minuțios, de la decorurile cele mai ample până la detaliile cele mai mici.

Vizual, Dune este o producție monumentală, pe măsura intrigilor politice și mașinațiunilor religioase care declanșează călătoria inițiatică a eroului său. Villeneuve afirma că, pentru el, Dune este "un thriller psihologic, o aventură, un film de război, o poveste de maturizare. Chiar și o poveste de dragoste". Și are dreptate, Dune este toate astea — și mai mult. Poate că tocmai din cauza atâtor valențe, filmul suferă în zona emoțională. Spectatorul rămâne oarecum distant de evenimentele de pe ecran, fără a construi un atașament real față de niciun personaj. Emoțiile vin, mai degrabă, din coloana sonoră a lui Hans Zimmer, un alt nume greu care parcă nu putea lipsi din "desfășurătorul" filmului.

Actorilor nu cred că le poate reproșa cineva ceva. Toți își găsesc vocea (pun intended, pentru connaisseurs) în rolurile respective, dar cel mai mult mi-au plăcut Jason Momoa — un Duncan Idaho foarte apropiat de imaginea pe care mi-am făcut-o citind cartea — și Rebecca Ferguson, fascinantă drept Lady Jessica.

Această nouă adaptare pentru marele ecran îmi întărește convingerea că Dune ar arăta și mai bine transformat într-un serial precum Game of Thrones. Lumea gândită de Frank Herbert este mult prea complexă pentru a-i da de gust în doar câteva ore — dar să vedem ce va aduce partea a doua a poveștii lui Villeneuve... Ceva îmi spune că viziunea lui pentru Dune va intra în categoria selectă a filmelor care trebuie să se găsească în bibliotecă imediat lângă sursa lor literară, așa cum sunt și Lord of the Rings ori Harry Potter.