Film - Deadpool & Wolverine (2024)

Regia: Shawn Levy

Roluri principale: Ryan Reynolds, Hugh Jackman, Emma Corrin, Matthew Macfayden

Durata: 2h 8m

---

Deadpool 3 are încasări de 1,3 miliarde de dolari.

Un purcoi de bani, adică. Şi l-ar fi făcut indiferent ce s-ar fi întâmplat în film. Pentru că este un proiect de suflet. Şi Ryan Reynolds, şi Hugh Jackman, şi publicul au visat acest team-up încă de la succesul primului Deadpool (la rândul său devenit realitate datorită pasiunii lui Reynolds pentru personaj).

Dacă Deadpool & Wolverine era un cenaclu literar, sunt convins că sălile ar fi fost la fel de pline – cum s-a întâmplat în Iaşi, de n-am reuşit să prind bilet la singurul cinema din oraş. Abia aseară am reuşit să-l văd.

Nu aveam cine ştie ce aşteptări, fiind decis să nu mă las încă o dată păcălit de Marvel, aşa cum am păţit cu Avengers: Age of Ultron (2015) – dar, chiar şi aşa, filmul mi s-a părut surprinzător de slab.

Hmm, de fapt, nu cred că slab este cuvântul potrivit. Mai degrabă obositor. Fiindcă aproape toate dialogurile din Deadpool & Wolverine sunt meta-dialoguri, un şir neîntrerupt de aluzii la evenimente precum achiziţia Fox de către Disney; revenirea lui Jackman în postura lui Logan; deşi actorul declarase oficial că se retrage din rol; proiecte nerealizate cu diverşi alţi eroi (exemplul cel mai elocvent fiind Channing Tatum cu al său Gambit eşuat); scăderea de formă prin care trece universul cinematic Marvel – şi altele asemenea, care pe de-o parte solicită mereu atenţia spectatorilor avizaţi, pe de altă parte sunt lipsite de înţeles pentru cei în necunoştinţă de cauză.

Deadpool este un personaj recunoscut pentru interacţiunea sa directă cu publicul (breaking the fourth wall, în termeni de specialitate), dar acum e pur şi simplu prea mult. Efectul unui punch line reuşit se obţine şi prin plasamentul său în context; când însă întreg contextul e o înlănţuire de punch line-uri, strălucirea se pierde.

Astfel – între o curgere continuă de meta-comentarii, pe de o parte, şi un torent de F-bombs, pe de altă parte (câte-un fuck pe minut, aproape, după cum susţine The New York Post) – filmul a devenit plictisitor neaşteptat de repede. Sigur, pasionaţii benzilor desenate vor fi extaziaţi de numeroasele cameo-uri şi elemente de fan service, dar pentru mine a fost prea multă trăncăneală şi prea puţină acţiune.