Film - Arctic (2018)

Regia: Joe Penna

Distribuția: Mads Mikkelsen, Maria Thelma Smáradóttir

Durata: 1h 38m

---

O imensitate albă. Un avion prăbușit. Un singur supraviețuitor.

Spre deosebire de nefericiții membri ai Societății zăpezii, Mads Mikkelsen are la îndemână o sursă de hrană proaspătă: pescuiește păstrăvi arctici la copcă — cu un sistem de scripeți. Puțina energie astfel câștigată o consumă săpând un imens mesaj SOS și dând la manivela unui aparat radio, în speranța că va prinde un semnal. Bărbatul este singur, dar știe să citească o hartă și are un ceas cu alarmă care-l ține conectat la trecerea timpului — ba chiar pare suprinzător de încrezător și pregătit pentru contextul critic în care se găsește.

Aceste opțiuni scenaristice reduc mult din dramatismul situației în care-l cunoaștem pe H. Overgård, personajul lui Mikkelsen.
Până și prăbușirea unui elicopter apărut pentru o timpurie tentativă de salvare e mai degrabă o dezamăgire dulce-amară decât un eșec traumatizant.

Din epava fumegândă, bărbatul recuperează o sanie, niște Ramen, o brichetă și o mică mașină de gătit pe gaz — plus o tânără care a supraviețuit coliziunii, grav rănită și inconștientă. Viața abia pâlpâind a femeii (și o hartă găsită la bordul elicopterului) declanșează evenimentul major al filmului: Overgård se înhamă la sanie în încercarea de a traversa pustiul arctic până la o stație meteo sezonieră, pe care harta o indică la o distanță de câteva zile de mers. E o misiune aproape sinucigașă, dar pare singura șansă de supraviețuire a celor doi.

Odată cu Arctic, pe drumul salvării sau al pierzaniei pornesc să curgă și întrebările. Chiar poate cineva să tragă un trup pe o sanie prin zăpadă, zile în șir, nu neapărat pe "drum" drept — aproape lipsit de hrană și chinuit de degerături? Cât de multă adrenalină produce voința disperată de a trăi?... Genul de întrebări care distrag atenția de la durerea și chinul protagonistului, distanțând spectatorul de natura viscerală a filmului.

E o poveste pentru care Mads Mikkelsen e alegerea perfectă. Cu toate astea, chiar dacă Overgård își petrece aproape tot timpul în compania propriilor gânduri, filmul nu ne spune nimic despre personaj: cum a ajuns acolo, care este motivația din spatele dârzeniei sale, care este primul lucru pe care îl va face la revenirea acasă. Iar finalul ambiguu nu ajută nici el prea mult.

Arctic a primit aplauze în picioare timp de zece minute la Cannes și de asta cred că nu mă duc eu pe-acolo: nu-i înțeleg pe oamenii ăia (care par să gestioneze un clasament foarte precis al ovațiilor la scenă deschisă: niciodată n-ai să citești despre filmul X că a primit standing ovations la Cannes; mereu va scrie că filmul cutare a primit precisely this many minutes of standing ovation. Ca și cum valoarea unui film nu mai este o calitate intrinsecă a acestuia, ci depinde de frenezia aplaudacilor care vor să-mi facă mie în ciudă).