Film - Adolescence (2025)

Miniserie Netflix în 4 părţi

Cu numai 4 episoade, Adolescence a reuşit să fie unul dintre cele mai reuşite titluri produse de Netflix – precum Castlevania odată.

Dar Castlevania era o poveste animată, inspirată de mitul lui Dracula. Adolescence, în schimb, este un live-action ancorat într-o realitate extrem de îngrijorătoare.

Un elev de 13 ani o înjunghie şi o omoară pe una dintre colege într-o parcare. Poliţiştii care preiau cazul, psihologul însărcinat să evalueze starea mentală a băiatului, precum şi părinţii acestuia încearcă să înţeleagă ce s-a întâmplat de fapt şi cum s-a ajuns la asta. Descoperirile sunt terifiante şi converg către agresivitatea tot mai prezentă în viaţa copiilor (bullying, sexism, incel) – facilitată în mod nefast de social media.

Tematic, Adolescence este acolo unde trebuie şi pune punctul pe i. Totul din paranteza de mai sus se găseşte pe grupul de WhatsApp al clasei lui F., copii de 12-13 ani de clasa a cincea.

Artistic, seria nu-ţi oferă nicio scuză ca să te fofilezi de la ceea ce se întâmplă. Fiecare episod este filmat în stilul one-shot, ca o lungă scenă filmată de la cap la coadă dintr-o bucată. Efectul este acaparant, chiar dacă intensitatea acţiunii este psihologică şi nu fizică (precum în excelentul film de război 1917 (2019), turnat în aceeaşi manieră).

Actoriceşte, filmul este un tur de forţă pentru debutantul de numai 15 ani Owen Cooper – drept tânărul şi nefericitul Jamie Miller, adolescentul în jurul căruia gravitează povestea. În postura lui Eddie Miller, tatăl băiatului, Stephen Graham oferă poate una dintre cele mai solide prestaţii din cariera sa. Episodul în care părinţii lui Jamie oscilează între consolarea că au făcut tot ce-au crezut de cuviinţă şi disperarea că asta nu a fost destul este de un dramatism impresionant.

Dar scenariul a lăsat parcă tabloul neterminat. L-am văzut pe poliţistul care-l anchetează pe Jamie, el însuşi tatăl unui copil care învaţă la aceeaşi şcoală, încercând să rămână lucid. L-am văzut pe psihoterapeut luptând să-şi stăpânească emoţiile în faţa băiatului. I-am văzut pe părinţi încercând să supravieţuiască şocului. Dar am văzut prea puţin din comunitate: ceilalţi elevi, profesorii, colegii de serviciu ai părinţilor, vecinii, presa locală. Cred că mai încăpeau lejer două-trei episoade.

Una peste alta, Adolescence este un studiu de caz foarte pertinent despre sănătatea mintală a copiilor din zilele noastre şi despre prăpastia tot mai largă dintre generaţii – o gaură neagră ce se hrăneşte din energia negativă, şi aparent inepuizabilă, a reţelelor sociale.