Film - 28 Years Later (2025)

Regia: Danny Boyle

Roluri principale: Alfie Williams, Aaron Taylor-Johnson, Jodie Comer, Ralph Fiennes

Durata: 1h 55m

---

28 Years Later se cerea văzut.

Din nostalgie pentru părintele său, 28 Days Later (2002), și pentru anii de facultate, cu nopțile lor de filme și proiecte înlănțuite.

Din admirație pentru doi cineaști de calibru:

• Danny Boyle (Trainspotting (1996), 28 Days Later (2002), Sunshine (2007), Slumdog Millionaire (2008), 127 Hours (2010))

• Alex Garland (Ex Machina (2014), Annihilation (2018), Warfare (2025))

Dar mai ales din curiozitatea stârnită de maniacalul poem al lui Kipling — Boots (1903) —, magistral folosit într-unul dintre trailer-ele filmului:

Ca de multe ori în cazul lui Danny Boyle, nu există cale de mijloc: 28 Years Later e un film care-ţi place sau nu. După 20 de ani, Boyle putea să meargă la sigur, mizând pe nostalgia publicului, în aceeaşi manieră precum Star Wars: Episode VII – The Force Awakens. În schimb, el şi Garland au preferat o perspectivă nouă, cu extrem de puţine elemente care să reintroducă privitorii în universul pe care şi-l aminteau de la începutul anilor 2000. Filmat în cea mai mare parte cu un iPhone 15 Pro Max, 28 Years Later se simte ca o producţie indie cu accente horror, semn că scenaristul şi regizorul au ales arta în detrimentul fan service-ului.

O poveste de supravieţuire cu zombies încadrează ritualul de trecere/iniţierea unui copil care trebuie să se maturizeze împotriva vârstei. Conexiunea indestructibilă dintre o mamă şi fiul ei declanşează o meditaţie asupra morţii. Garland s-a dus cu ideile astea la Boyle şi împreună au decis să le combine pe toate – într-un proiect ambiţios, nu tot timpul coerent, care e de aşteptat să nu fie pe gustul unora. Mai ales finalul, un ghiveci de ciudăţenie şi nebunie tipic englezeşti.

28 Years Later e un film cu zombi (termenul este folosit pentru prima dată, ca atare, de unul dintre personaje), până când nu mai e. Monştrii din exterior devin pretextul confruntării cu propria noastră fire animalică. Inocenţa copilăriei tânărului Spike (Alfie Williams) se erodează încet şi sigur, cu fiecare bestie ucisă. Reversul acestei maturizări brutale este conştientizarea nevoii de libertate a fiinţei umane, în pofida tuturor pericolelor care bântuie mainland-ul britanic. Povestea evoluează într-un studiu de caz îmbogăţit cu elementul filozofic – memento mori, memento amoris – adus de Ralph Fiennes.

Se pot găsi multe motive pentru care 28 Years Later n-ar trebui să funcţioneze. Boyle este, însă, un realizator dedicat viziunii sale, un devotament împărtăşit de actorii pe care şi-i alege, astfel încât filmul mi-a plăcut – cel puţin suficient de mult cât să mă ţină interesat pentru următorul (28 Years Later se vrea începutul unei noi trilogii).