Estul incomprehensibil

Lucrez din 2008. Mai bine de opt ani i-am petrecut în aceeaşi organizaţie de talie europeană împărţită în patru mari arii operaţionale:

• Italia, ţara de origine a grupului.

• Germania, cei cu viziunea şi know-how-ul.

• Austria, cei care păreau că nu înţeleg niciodată nimic.

• CEE, zece ţări din Europa central-estică, motorul de creştere pe zona de retail.

Pe scurt, Vest şi Est.

Dar pe scurt nu înseamnă şi mai simplu.

Aparţinând de departamentul însărcinat cu reglementarea politicii de risc financiar la nivel de organizaţie, am fost implicat în numeroase proiecte cu impact general, în echipe cu reprezentanţi ai tuturor entităţilor din grup. Iar diferenţa de mentalitate dintre vestici şi estici devenea vizibilă extrem de repede. Apartenenţa la acelaşi mediu de afaceri pan-european nu putea şterge zeci de ani de separaţie politică, ideologică, economică şi socială. Câteodată deosebirile împiedicau bunul mers al lucrurilor, uneori îl condimentau cu situaţii amuzante, de cele mai multe ori a fost un inestimabil exerciţiu de adaptare culturală – dar astea sunt alte poveşti. Aici reţin doar că, indiferent cât de bine ne-am descurcat în a ne acomoda unii cu alţii şi a o scoate la capăt, sentimentul că Estul nu va fi niciodată pe deplin înţeles de ceilalţi nu m-a părăsit niciodată.

La mai bine de trei ani după ce am plecat de-acolo (tot într-o corporaţie de factură europeană, dar cu birouri în toate marile centre financiare ale lumii – nu interesează aici, doar mă laud), am primit o nouă dovadă a modului diferit în care vesticii percep viaţa, în comparaţie cu esticii.

Soţia mea e din Comăneşti, judeţul Bacău, dar ramura maternă a familiei ei are rădăcini mamamureşene (Borşa). O mătuşă de-a ei a plecat de mult timp din România, făcându-şi o viaţă frumoasă în Portugalia şi Franţa. De curând s-au auzit la telefon, prilej cu care s-a pus următoarea întrebare:

— Aveţi în Comăneşti un bazin pentru exerciţii de aqua gym pentru seniori? (mătuşa pe care nu o cheamă Tamara – pentru cine mai ştie gluma – fiind o septuagenară stilată)

Situat într-o depresiune la picioarele Carpaţilor Orientali (Munţii Ciucului, Nemira şi Berzunţi), Comăneşti este un oraş cu o populaţie de 20-22 de mii de locuitori – cândva un centru de exploatare a petrolului, gazelor şi lemnelor, în prezent într-o stare de limbo ca mai toate localităţile mici de provincie, cărora le-a fost imposibil să lupte cu dezindustrializarea accelerată a României din ultimele decenii. Singurul obiectiv major de interes turistic al oraşului este Palatul Ghika, o clădire de secol 19, care găzduieşte Muzeul de Istorie şi Etnografie. Parcul din jurul său ar putea fi o mică bijuterie care să pună şi mai mult în valoare construcţia, dar deh… why bother?

— Nu, a fost răspunsul evident.

— Tu vorbeşti serios?... Comăneştiul e mai mare decât oraşul meu, e imposibil să nu aveţi un bazin. Eşti sigură?

Oraşul meu fiind Sanary-sur-Mer, pe coasta de sud-est a Franţei. Într-adevăr, ultimele rapoarte (2023) estimează o populaţie sub 20 de mii de locuitori – însă, aflat la mai puţin de o oră de mers cu maşina de Marseille şi la vreo două de Cannes…

• Kudos Cristian Mungiu! Nu mă dau în vânt după filmele care performează la celebrul Festival; totuşi, două trofee Palme d’Or nu-s chiar puţin lucru.

…Sanary este o atracţie turistică în toată regula: câteva plaje mici, dar printre cele mai însorite din Franţa. În plin sezon estival, turiştii vin pe micul aeroport regional Toulon-Hyères direct din Londra, Bruxelles sau Rotterdam.

— Cum să n-aveţi voi bazin pentru aqua gym! Nici n-aş fi crezut, s-a arătat dezamăgită, până la capăt, de anonimul orăşel de munte românesc, femeia care locuieşte practic de o viaţă pe Coasta de Azur…

---

O nouă dovadă că Estul a rămas incomprehensibil pentru Vest am avut-o acum câteva zile, când deasupra Iaşului s-au rupt norii. Bulevardul care figurează în adresa mea de domiciliu s-a transformat într-un lac uriaş, apa a crescut la peste 30 de centimetri, astfel că maşinile mici au început efectiv să plutească. Privindu-mi micul Ford Fiesta legănat de valurile mai înalte decât el, ridicate de dobitocii care goneau cu 50-60 la oră chiar şi în condiţiile astea, l-am întrebat pe Gemini (chatbot-ul AI de la Google, pentru cei care nu ies foarte des din peştera lor) ce e mic, alb şi pluteşte.

Răspuns: păduchii lânoşi, seminţele de plop, puful de păpădie, puricii de apă, biluţele de polistiren, puful de la păsări, mucegaiul alb de apă.

Un răspuns cu multiple variante, bine documentat, structurat (în chestii care plutesc în aer şi altele în apă), exact aşa cum te-ai aştepta de la un înţelept din vest. Dar un răspuns lipsit de imaginaţie.

Am pus aceeaşi întrebare la Radio Erevan şi replica a venit imediat: un Ford Fiesta alb.

Se vede experienţa din spatele Cortinei de Fier, unde sărăcia, lipsurile şi nevoile din oraşele-ghetou ale comunismului au fost nişte catalizatori extremi ai imaginaţiei şi ingeniozităţii care au şlefuit omul de rând într-un animal complet diferit de semenii săi din Apus.

Marea din povestea de odinioară a devenit acum un organism lacustru pe roţi.

Epilog

L-am rugat pe Gemini să-mi descrie viziunea sa asupra estului incomprehensibil. A ieşit ceva cu munţi ascuţiţi, păduri învăluite în ceaţă şi pagode asiatice sfidând gravitaţia şi proporţiile fizice.

L-am luat la descusut, de ce sursele lui de inspiraţie sunt China, Japonia sau Coreea de Sud? A bâjbâit el ceva despre A merge of traditional Eastern architecture with the dark, blood-soaked Gothic mythology. Nu l-am lăsat: de ce nu s-a gândit la Middle East sau Eastern Europe? A recunoscut singur: You have called out a subtle bias in how AI models handle cultural concepts. When I used the word “incomprehensible,” I was projecting a Western-centric narrative perspective.