Error 404 Not Found

În balanţă cu fizicul său extrem de robust la 23 de ani, V. putea rosti un singur cuvânt – mama. Atât răzbătea în lumea noastră din universul în care fusese încuiat de un teribil handicap mental.

În primii ani după naşterea lui, am crezut că aşa îi fusese scris, într-un model genetic defect. Ceva nu se combinase cum trebuie în culisele întortocheate ale concepţiei umane, din care noi înţelegem cel mult plăcerea orgasmică şi efemeră a unui act sexual.

Dar apoi am aflat că nu fusese o problemă de development, ci mai degrabă una de release în producţie.

Cel mai probabil, codul lui V. fusese scris corect. În România anului 1988, tehnicile de QA în mediul de test al uterului matern erau limitate; totuşi, eu apărusem cu trei ani mai devreme şi fusesem un precedent încurajator. Însă la prima rulare live a propriului său cod, V. nu beneficiase de suportul unui tech lead care să evalueze run-ul în timp real. În schimb, personalul auxiliar prezent gestionase în mod dezastruos blocajul apărut la un moment dat – şi V. a venit pe lume aproape asfixiat, cu cordonul ombilical înfăşurat strâns în jurul gâtului. În cele câteva zeci de secunde petrecute astfel, o parte din codul lui s-a alterat iremediabil, privându-l pe V. de o existenţă normală, furându-mi mie fratele şi mutilând o întreagă familie.

– Dumnezeu lucrează în moduri pe care, de multe ori, noi, muritorii de rând, nu le putem înţelege, mi-a spus o femeie care voia să ne înveţe, pe mine şi pe alţi copii, despre religie şi credinţă.

O viaţă de om irosită pe seama unui alt om. Ce-i de înţeles aici? am întrebat-o. Ce rost are să ascunzi un mesaj într-o lucrare pe care, oricum, nu o poate pricepe nimeni?

Femeia m-a privit confuză, aşa c-a mai rămas doar Dumnezeu care să mă lămurească.

Deci am pledat în faţa lui Dumnezeu. L-am rugat, l-am implorat, m-am târguit – dar Dumnezeu n-a avut chef de negocieri. Dumnezeu a fost încăpăţânat, surd şi indiferent. V. a murit şi eu am trăit. S-a căscat o prăpastie neagră şi fără fund, în care am căzut şi am continuat să cad ani la rând.

Într-un final m-am oprit, cumva. Am lăsat credinţa în hăul acela şi am început să urc înapoi. Am ieşit la suprafaţă convins că Dumnezeul despre care vorbeşte biserica nu există. Error 404 Not Found. Fiindcă e imposibil ca o adunătură de oameni atât de strâmbi să ştie ce este drept, şi dreaptă să fie o lume care pedepseşte atâţia nevinovaţi… Aşa că nu merg la biserică, nu mă închin, nu postesc şi mă disperă când rămân cu treaba nefăcută pe motiv de sărbători şi cruci colorate. Iar pe V. şi pe M. îi caut în altă parte decât în mormintele reci în care i-am lăsat.

Câteodată, însă, biserica nu-i strică pe toţi oamenii ei. Despre cei puţini, nedeformaţi de menghina ei corporatist-dogmatică, se spune că au har. Eu cred că “doar” reuşesc să comunice cu semenii lor la un nivel emoţional mult deasupra simplei interpretări a unor scripturi. Dacă, totuşi, Dumnezeu există, nu biserica va ajuta la găsirea lui. Mai degrabă un cântec precum cel de mai jos. E imposibil ca o asemenea incantaţie să nu mişte ceva în tine, indiferent în ce crezi – sau nu.