Election Nation: Ruski
În weekend s-a consumat cel mai plictisitor eveniment din ultima vreme: alegerile prezidenţiale din Rusia. The one and only Vladimir Putin a obţinut al cincilea mandat la conducerea naţiunii cât un continent.
Şi-atunci, de ce să scrii despre ceva care nu interesează pe nimeni, fiind un lucru atât de previzibil? Ei bine, pentru că…
…a fi est-european până la capăt înseamnă să ştii, cu un sentiment care amestecă groaza şi împotrivirea, ce a însemnat să trăieşti ieri sub ruşi, iar azi în preajma lor. Fără asta, a fi est-european e doar o calitate exotică.
(Traian Ungureanu, Proştii Europei. Cum se sinucid civilizaţiile)
Conform narativei oficiale, Putin a fost reales de vreo 76 de milioane de votanţi liberi – adică vreo 88% din cei 77% care s-au prezentat la urne (din cele 114 de milioane de suflete cu drept de vot, împrăştiate de-a lungul şi de-a latul celor numai puţin de 11 fusuri orare ale Rusiei). Cel mai consistent vot primit de un preşedinte rus din 1996 încoace. Fără îndoială, poporul rus a conştientizat valul bunăstării care l-a lovit de când Putin a preluat frâiele, acum aproape 25 de ani.
Hater-ii spun că alegerile s-au desfăşurat mai degrabă la modul Nu-i aşa că nu există cârmuitor mai iscusit decât tătuca Putin?… Întrebare pusă de niște bă’eți care băteau din poartă-n poartă și împărțeau și niște vederi din Ucraina — pentru indeciși… Da’ eu zic că asta-i doar gura lumii slobodă. Și invidioasă.
La o adică, economia Rusiei s-a recalibrat într-una de război, dându-le cu flit vesticilor, cu toate sancțiunile lor. Iar Occidentul nu poate trimite în Ucraina câtă muniție poate produce Rusia.
Asadar, s-o fi împotmolit Rusia într-un conflict de uzură întins pe o mie de kilometri de front ucrainean, dar, privite în lumina de la Kremlin, lucrurile nu stau atât de rău — și 87 de procente transmit exact mesajul care trebuie în fața lumii: războiul lui Putin are larga susținere a poporului.
Pentru un alt trofeu după care aleargă de unul singur: recordul de cel mai longeviv conducător rus de la Ecaterina cea Mare încoace.
Russkiy narod - odna bol’shaya i schastlivaya sem’ya, spune Google Translate că a declarat Putin în discursul de anunțare a victoriei în alegeri. Poporul rus este o familie mare și fericită.