Election nation: Moșii de vară

Azi-dimineață s-a consumat primul debate electoral între Joe Biden și Donald Trump. Confruntarea secolului s-a repezit o tanti de la Antena 3 să-i spună — ca să aibă apoi motiv să evidențieze că singurul jurnalist român invitat în culisele de peste ocean a fost Mihai Gâdea.

O înțeleg, trebuia să dea amploare evenimentului ca să-i umfle pânzele șefului. Altfel, dincolo de asta, confruntare e mult prea mult spus. A fost o gâlceavă între doi moșuleți, pardon: seniori, care trebuiau lăsați în plata lor pe-o băncuță, sub copacii unui azil — nu urcați pe o scenă colorată și luminată ca la circ, în fața întregii omeniri.

(sursa foto: captură de pe ecranul telefonului meu, în timp ce urmăream discuţia pe YouTube)

Cine n-a urmărit discuția n-a pierdut nimic. Lucrurile au decurs cam așa:

• Unul dintre moși a repetat obsesiv că, pe vremea lui, America era o țară minunată, unde curgea lapte și miere, iar muritorii de rând (restul lumii, adică), tremurau numai când auzeau de americani. Bătrânelul nici nu mai voia să candideze, s-ar fi relaxat undeva, pe o băncuță, la umbră, dar n-a putut rămâne indiferent la starea actuală a nației (“a failed one, a third-world country, to be laughed at and mocked by everyone on the planet”) — pe care numai el o poate aduce înapoi pe calea cea dreaptă. Moșul nu a avut argumente concrete, doar afirmații bombastice — pe care, însă, le-a turnat cu toată convingerea, fără să se poticnească.

• În fața acestei tirade, celălalt moș s-a trezit din start în postura de a se apăra. A fost doar reactiv, incapabil să se impună. Ar fi avut el niște lucruri de spus, niște numere concrete, dar, dacă adversarul nu i le-a aruncat în derizoriu, ori dacă vorbele nu i s-au învălmășit în spatele ochilor, atunci pur și simplu n-a avut suflu. Gângăvind, lipsit de forță, aproape nici nu mai contează ce-a reușit, totuși, să spună.

După această dezbatere televizată, de ce l-aş vota eu – alegătorul ipotetic – pe Moş Biden, un conducător care nici nu mai poate livra un discurs de impact? Urmărindu-l, mi l-am amintit pe Radu Beligan, trecut de 90 de ani şi jucând pe scena Naţionalului din Iaşi, rostindu-şi replicile cu o luciditate, coerenţă şi emoţie demne de invidiat, chiar dacă fusese adus în faţa publicului în scaunul cu rotile… Din păcate, Biden e departe de aşa ceva. “I don’t know what you just said”, i-a spus la un moment dat Trump, după o bolboroseală. “I think YOU don’t know what you’ve just said”, a conchis el.

Dar asta nu înseamnă că Trump este personajul pozitiv în povestea asta. Aşa cum am mai spus-o, îl consider mai departe un agent al haosului, care nu face decât să se bată cu pumnul în piept (pe principiul că, rostind tare, răspicat şi repetat un lucru, el va deveni adevăr, indiferent de inepţia din spatele lui), ocolind răspunsurile directe şi dând mereu vina pe alţii atunci când lucrurile devin incomode.

Prin urmare, Biden nu este o variantă, Trump cu atât mai puţin. Atunci… ce rămâne?

…aceeaşi uluială tristă că atât a reuşit America să scoată la înaintare. O naţiune relativ tânără, comparativ cu secolele de istorie ale Europei, îşi pune viitorul de gâtul a doi moşi.