Election nation: Black Thursday de vară

În ultimii 14 ani, britanicii au trecut prin Brexit; au trecut printr-o pandemie; au sărbătorit-o pe Elisabeta a II-a, al doilea cel mai longeviv monarh din istorie după Ludovic al XIV-lea al Franţei; apoi şi-au înmormântat regina şi au trecut la rege. Iar joi au trecut de la dreapta la stânga spectrului politic.

După 14 ani, Laburiştii au preluat conducerea de la Conservatori.

(sursa foto: CNN/BBC)

Înghesuit în colţul lui albastru, Rishi Sunak şi-a prezentat demisia din funcţia de premier – cedându-i locul din 10 Downing Street lui Keir Starmer – şi a anunţat că se va retrage şi din postura de conducător al Conservatorilor, dar nu chiar acum. Unii au numit aceste rezultate dezastruoase “linşaj politic”, alţii au botezat ziua alegerilor Black Thursday.

Indiferent de etichetă, însă, pare o opţiune electorală contra curentului ce a cuprins Europa, cu drepta în plină ascensiune în Olanda, Franţa, Germania şi, de mai demult, Italia.

Judecând după poza de mai sus, dreaptă britanică a fost redusă la tăcere de Laburiştii de centru-stânga.

E o iluzie optică – după cum graficul cu adevărat interesant este următorul:

(sursa foto: BBC)

Pe scurt, Laburiştii au preluat controlul cu o majoritate covârşitoare de 412 din 650 de locuri în Parlament cu 34% din voturi – în timp ce Partidul Conservator şi Reform UK (noua formaţiune a gălăgiosului Nigel Farage), ambele mai de dreapta, au obţinut împreună 38% din sufragii, pentru numai 125 de locuri în Parlament.

După opt încercări, Nigel Farage – euroscepticul virulent care a împins coarda Brexitului până acesta a devenit realitate şi ale cărui presiuni au dus la adoptarea Planului Rwanda (prin care azilanţii ilegali din Marea Britanie pot fi deportaţi în ţara eponimă) – a prins un loc în Parlamentul britanic.

La prima vedere o anomalie, situaţia este rezultatul sistemului electoral britanic, cunoscut drept first-past-the-post (în traducere liberă, primul dincolo de linia de sosire). Acesta prevede că, în cele 650 de circumscripţii ale Regatului Unit, aferente celor 650 de scaune din Parlament, votanţii aleg un singur candidat dintr-o listă mai largă – iar cel care adună cele mai multe voturi câştigă locul.

Dacă (simplificând la maxim procesul) în fiecare circumscripţie, partidul A ar câştiga 51% din voturi, iar partidul B 49%, partidul A şi-ar adjudeca fiecare loc din Parlament, eliminându-şi pur şi simplu oponentul din adunarea legislativă – deşi realitatea din teren indică un echilibru politic aproape perfect.

Astfel, după ziua de ieri, în pofida unei situaţii de facto ceva mai echilibrate (cu un raport stânga-dreapta de 46-38, în procente), orientarea de jure a Marii Britanii înclină covârşitor spre stânga (75% reprezentare în Parlament, Laburişti plus Liberal-Democraţi). Work of change begins immediately, a declarat Keir Starmer în primul discurs ca premier. Rămâne de văzut câtă înţelegere şi cât spaţiu de manevră îi vor oferi britanicii. Dacă Anglia reuşeşte să treacă de Elveţia în sfertul de finală de la Euro, poate că primii paşi vor fi primiţi cu entuziasm.