Miercuri, Indonezia și-a votat președintele — în cel mai consistent scrutin de o zi ținut pe glob. Pentru a pune lucrurile în context: de la un meridian la altul, Indonezia este mai întinsă decât Statele Unite și acoperă nu mai puțin de trei fusuri orare. Este cea mai mare națiune-arhipelag, numărând peste 18.000 de insule și petece de pământ. Vreo 6.000 sunt locuite și pe teritoriul lor se vorbesc 150 de limbi și dialecte.
Toate cifrele astea strânse laolaltă însumează peste 200 de milioane de persoane cu drept de vot (adică vreo zece Românii și mai bine) — într-o singură zi. Așa se face că președintele a fost votat, dar încă nu s-a ales. La 48 de ore de la închiderea urnelor, ceva mai mult de 60% din sufragii au fost numărate. Iar până la concluzia oficială, working assumption este că Prabowo Subianto, fost lider al armatei ajuns la 72 de ani — și aflat la a treia încercare —, ar fi învingătorul unei competiții în trei.
Desigur, nu-mi spune nimic numele de mai sus. Rezonanța lui militară atrage atenția, fiindcă de obicei combinația Asia + forțe militare nu are nimic bun în ea, iar povestea democrației este una de dată relativ recentă: Indonezia și-a declarat independența în 1945, după 300 de ani de colonialism olandez, dar alegeri democratice se țin abia din 1999 — după ce, cu un an înainte, Revoluția indoneziană a pus capăt regimului militarist de 30 de ani al președintelui-dictator Suharto.
Pe lângă deja-vu-ul cu România, mi se pare că Indonezia este o secvență interesantă din anul electoral mondial și pentru că este a patra cea mai populată țară de pe glob — având cea mai mare populație musulmană din lume… într-o lume care parcă așteaptă scuza cea mai neînsemnată pentru scandal, religia fiind de multe ori un motiv suficient (dacă nu cauza supremă) pentru conflict.
Se estimează, însă, că jumătate din cei peste 200 de milioane de votanți înscriși pe liste au până în 40 de ani — deci o populație tânără și, poate, cu mai mult discernământ și mai echilibrată, care să păstreze atractivitatea Indoneziei pe harta lumii.
În 2020 aveam totul planificat pentru o ieșire de două săptămâni în Bali. Pe 6 aprilie aveam avion. Pe 4 aprilie au survenit primele anulări pe motiv de Covid. Două zile mai târziu, nicio pasăre de metal nu mai era în aer, omenirea fiind țintuită la sol (și la propriu, și la figurat) de pandemie. Am avut apoi nevoie de tot restul anului pentru a recupera costurile logicistice: zboruri și cazări rezervate. Dar am reușit, până la ultimul euro. Prilej cu care m-am pus la punct în legislația transporturilor de pasageri internaționale — iar Booking.com a fost un ajutor de nădejde în soluționarea solicitărilor noastre.
Aia au numarat voturile asa rpd?! Pai la noi tinea 4 ani doar aia!