Election Nation: 9 oameni obișnuiți
De data asta nu e despre vreo țară ieșită la vot. Și chiar dacă e despre ceva petrecut în America, nu e despre vreun nou succes electoral al lui Donald Trump în cursa internă din partidul devenit al său… Dar este, totuși, despre Trump și despre un vot.
Un juriu american a hotărât recent că Trump trebuie să plătească 83+ milioane de dolari într-un proces de defăimare.
Just for fun, e a doua instanță în mai puțin de un an care decide împotriva lui Trump și în favoarea aceluiași reclamant.
(sursa foto: www.ft.com)
Urmează, desigur, apeluri până în pânzele albe — însă, indiferent de rezultatul final, rămâne ideea că un juriu format din oameni obișnuiți (nu procurori sau judecători din sfera Democraților, nu membri ai administrației Biden) a văzut lucrurile altfel decât Trump.
E firesc ca unii să creadă în Trump și alții nu. Dar e nefiresc — din punctul meu de vedere — ca un asemenea personaj, să rămână singurul oponent al președintelui în funcție, care se vrea reales.
Se pare însă că, MAGA sau nu, America nu încetează să surprindă cu jocurile de lumini și umbre ce răzbat din exercițiul său democratic.