Déjà vu cu o istorie a violenţei
Sunt destule voci care, mai ales după revenirea lui Trump la Casa Albă, ridică problema unui conflict armat de proporţii în Europa în viitorul apropiat. Şi eu am primit azi, la poşta redacţiei, un mesaj cu referire la recenta discuţie telefonică Trump-Putin (de care am pomenit în însemnarea mea de ieri):
Pe de altă parte, sunt mulţi cei care văd România în tabăra americană – desigur, din cele mai trumpist-egoiste motive –, excluzând astfel ipoteza atragerii României într-un conflict direct.
Nu ştiu dacă lumea şi-a pierdut într-atât direcţia, încât să auzim iarăşi scârţâit de şenile şi salve de tun (Ucraina notwithstanding), dar ştiu că evenimentele la care asistăm de ceva ani îmi stârnesc un teribil déjà vu cu întâmplări de-acum 87 de ani (1938), când:
Germania a anexat Austria (martie).
Germania a anexat zona Sudeţilor, rupând-o din Cehoslovacia (octombrie).
Ungaria horthystă a anexat teritorii din sud-vestul Cehoslovaciei, sub “arbitrajul” Germaniei naziste şi al Italiei fasciste (noiembrie).
…marile puteri europene (Anglia şi Franţa) crezând cu naivitate că, lăsându-l pe nebun – Hitler – să-şi facă mendrele în “curtea lui” vor evita izbucnirea unui conflict pe scară largă. Pe cehoslovaci nu i-a întrebat nimeni nimic, astfel că s-au trezit că şi polonezii le şterpelesc nişte pământ (Transolza, o regiune de vreo 800 kilometri pătraţi).
Paralela cu Rusia care ciopârţeşte de mai bine de un deceniu Ucraina este, cred, evidentă.
Mai sunt şi aceia care consideră conflictul inevitabil, chestiunea fiind de nuanţă: un nou război rece (cum par să indice recentele manevre cu tarifele comerciale) sau un război cald de-a binelea, cu arma în mână.
Dar eu aş spune că, din 1945 încoace, Războiul nu a încetat vreodată. Doar că nu l-am văzut noi ca atare, spart fiind în crize locale cu ecou planetar şi crize locale riscând să se transforme în conflicte mondiale – momente când, totuşi, lumea întreagă a stat cu inima bătând de emoţie:
Blocada Berlinului (1948)
Războiul din Coreea (1950-1953)
Războiul Suezului (1956)
Insurecţia maghiară (1956)
Criza avionului spion american U2 (1960)
Criza rachetelor sovietice din Cuba (1960)
Războiul din Vietnam (1961-1975)
Războiul de şase zile (1967)
Intervenţia sovietică in Cehoslovacia (1968)
Secesiunea Bangladeshului (1971)
Debarcarea turcă în Cipru (1974)
Intrarea sirienilor în Liban (1976)
Războiul dintre Somalia şi Etiopia (1977-1978)
Intervenţia israeliană în sudul Libanului (1978)
Revoluţia islamică din Iran (1979)
Intervenţia URSS în Afghanistan (1979)
Războiul Malvinelor (1982)
Intervenţia americană în Panama (1989)
Războiul din Golf (1989)
Războiul din fosta Iugoslavie (1991-1996)
Ion Cristoiu are un excelent articol (din care am preluat desfăşurătorul de mai sus) despre această istorie a violenţei, care, cumva, ne-a dat impresia că lumea s-a liniştit odată cu dispariţia lui Hitler şi căderea bombelor atomice la Hiroshima şi Nagasaki.
Că istoria se repetă e aproape o axiomă. N-ai ce să faci. Rămâne doar de văzut cum navighezi prin apele acestea tulburi. Cu o barcă plină de găuri. Cu mateloţi de încropeală. Şi fără cârmaci. Numită România.